Gemini (AI-ul celor de la Google) susţine că din 14 mai vom avea Google Play Store în România, iar Google Pixel 8a va fi disponibil oficial în ofertele eMAG, Altex, Orange, Vodafone şi alţii

/
/
25 apr. 24
/

Google Gemini este alternativa propusă de gigantul american la ChatGPT, însă bănuiasc că ştiaţi deja acest aspect. Ce nu ştiaţi însă este faptul că Gemini poate aduce informaţii din viitor sau, dacă ar fi să fim corecţi, poate oferi informaţii din baza de date Google, chiar şi unele care nu au apărut încă la nivel oficial (deh, ce să faci şi cu AI-urile astea, nu sunt încă perfecte).

Un român pasionat de tehnologie cu o minte creativă a descoperit acest mic bug şi a reuşit să scoată de la Gemini detalii pe care în mod normal ar trebui să le aflăm pe 14 mai. Informaţiile primite le-a publicat pe grupul de Facebook al celor de la Mobilissimo, iar acestea sunt cel puţin interesante.

Aflăm astfel că:

  • Google Pixel 8a va putea fi achiziţionat din 14 mai pe canal oficial şi în România prin intermediul eMAG, Altex, Flanco, PCGarage, Carrefour, Orange şi Vodafone;
  • Tot din 14 mai se va lansa oficial în România şi Google Play Store;
  • Google livrează oficial în România prin intermediul Amazon Germania (asta ştiam deja).

În contextul în care Gemini nu face decât să confirme ceea ce se zvonea prin diverse alte surse, nu putem decât să îl credem pe cuvânt. Foarte probabil şi seria Google Pixel 9 ce urmează a fi lansată în toamnă, va ajunge la rândul său pe canal oficial în România.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

Google Pixel 11 apare în primele randări detaliate

Parcă mai ieri se lansa oficial Google Pixel 10, însă iată că timpul a zburat efectiv şi avem deja primele randări detaliate pentru viitorul Google Pixel 11.

Abonamentul YouTube Premium Lite devine mai interesant în România (ce funcţii noi sunt oferite la acelaşi preţ de 17 lei / lună?)

În toamna anului trecut se lansa oficial şi în România abonamentul YouTube Premium Lite. La acel moment aflam că abonamentul costă 17 lei / lună, sumă pentru care primeam mai puţine reclame şi cam atât.