Heart X1, cel mai mare avion electric demonstrativ, a zburat recent timp de 27 de minute, timp în care a consumat curent electric de 22 de lei

Diverse
/
/
19 aug. 26
/

Heart Aerospace este o companie din Statele Unite ale Americii ce se ocupă cu dezvoltarea de avioane electrice sau hibride. Obiectul declarat al acesteia este acela de a decarboniza aviaţia regională.

Această companie a testat recent cel mai mare avion electric demonstrativ din lume. Cunoscut drept Heart X1, el are o lungime de 23,2 metri, o anvergură a aripilor de 32,3 metri şi cântăreşte 11,3 tone.

Heart X1 a realizat pe 12 august 2026 un zbor de 27 de minute în jurul aeroportului Plattsburgh International Airport din New York. În tot acest timp au fost realizate numeroase manevre standard de test (rulare la sol, decolare, urcare, survolare şi la final, coborâre şi aterizare).

Heart Aerospace a transmis presei că Heart X1 a consumat în timpul zborului curent electric de 5 dolari (echivalentul a 22 de lei).

„Prin primul zbor al X1, Heart Aerospace a demonstrat zborul electric la dimensiunile unui avion comercial. Avioanele comerciale electrice au potențialul de a schimba fundamental economia transportului aerian și, în cele din urmă, de a reduce costul călătoriilor pentru pasageri. Aceasta este baza viziunii noastre pentru un transport aerian accesibil pe scară largă, în care electrificarea permite servicii mai ieftine, mai frecvente și mai curate către și dinspre aeroporturi mai apropiate de casă.” a declarat Anders Forslund, fondatorul Heart Aerospace.

Heart X1 este un prototip experimental la scară reală construit în special pentru a valida tehnologia ce ar trebui întâlnită pe Heart ES-30, primul avion comercial al companiei (se estimează că acesta va fi livrat companiilor aeriene interesate prin 2031).

Via: prnewswire.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

TOP 25: Oferte eMAG din 7.11.26 (Xiaomi 17 Ultra la cel mai bun preț de până acum, televizor TCL SQD-MiniLED cu diagonala de 139 cm și rată de refresh la 144Hz, mouse de gaming Logitech cu 44000 DPI etc)

Am făcut o listă cu 25 de produse ce consider că au un preț bun în acest moment. Veți descoperi de la o baterie externă Anker și până la un monitor de gaming cu rată de refresh la 300Hz.