HTC Desire nu va primi oficial Android 2.3 Gingerbread (update: a primit!)

/
/
15 iun. 11
/

Un anunț care nu are cum să fie ok pentru cei ce au achiziționat acest smartphone în 2010. Vorbim de unul dintre cele mai populare terminale ale anului trecut care s-a vândut în milioane de unități. Va rămâne cu Android 2.2 FroYo. Un punct pozitiv pentru cei ce au ales Samsung Galaxy S ce luna aceasta a făcut trecerea la cea mai nouă versiune a sistemului de operare mobil oferit de Google.

Există soluții, dar acestea te vor lăsa fără garanție și niciodată un soft oferit neoficial nu te scutește complet de probleme și uneori funcții ale telefonului devin inaccesibile.

Ideea este că HTC a lucrat luni bune sau măcar promiteau constant trecerea la 2.3 Gingerbread, dar nu s-a ajuns la ceva anume. Au dat vina pe memoria insuficientă din spatele telefonului. HTC Desire are un ecran S-LCD sau SuperAMOLED de 3.7 inch cu rezoluție 480×800 pixeli, 578 Mb RAM, 512 Mb ROM, procesor tactat la 1 Ghz. Dacă pachetul tehnologic din spatele lui Desire nu duce Gingerbread, cum reușesc cei de la LG să aducă același soft pe LG Optimus One cu doar 600 Mhz, 512 Mb RAM și ROM?

Sunt curios dacă Google se va ține de cuvânt – normal și cei care produc telefoane Android – și 18 luni de la lansare orice terminal va primi update-urile platformei Android.

UPDATE 1: HTC România a spus că HTC Desire va face trecerea la Android 2.3 Gingerbread, dar nu a oferit o dată vizavi de disponibilitatea oficială. Nu ne rămâne decât să așteptăm.

UPDATE 2: puteți descărca Android 2.3 Gingerbread de la http://developer.htc.com/. Mulțumim utilizatorului Dudu pentru informație!

Via | Credit foto
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.