Huawei a vândut cele mai multe telefoane şi în luna mai, însă Samsung a recuperat din diferenţă

/
/
30 iun. 20
/

În urmă cu câteva săptămâni aflam că Huawei a reuşit să vândă mai multe smartphone-uri decât Samsung în luna aprilie. Vorbeam atunci de o cotă de piaţă de 19% pentru Huawei, respectiv 17% pentru Samsung.

Conform celor de la Counterpoint Research compania chineză a rezistat şi în luna mai pe primul loc cu o cotă de 19.7% din totalul vânzărilor globale. Samsung a recuperat din diferenţă şi a ajuns la o cotă de 19.6% şi are speranţe foarte mari că în iunie va reveni pe primul loc.

Topul vânzărilor globale pentru luna mai este completat de Apple cu 13% şi Oppo, Xiaomi şi Vivo, fiecare cu câte 8%. Restul de 23% din piaţă se împarte la alţi zeci de producători (LG, Sony, Nokia, OnePlus şi mulţi alţii).

Ca cifre absolute, în mai au fost comercializate la nivel global 81.97 milioane de telefoane.

Pentru Huawei lunile aprilie şi mai au fost exemple clare că Samsung poate fi depăşit, însă trebuie să atragă mai mulţi cumpăratori din afara Asiei. Cât regiunile tradiţionale Samsung au fost închise în perioada stărilor de urgenţă, Huawei a avut două mici victorii de etapă.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Huawei, Samsung
Cuvinte cheie: Huawei, samsung, vanzari
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…

Samsung SDI testează baterii siliciu-carbon de 12.000 mAh şi de 18.000 mAh

Într-un articol de la final de 2025 vă spuneam că anul 2026 va fi anul smartphone-urilor de dimensiuni normale cu baterii de peste 10.000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon de generaţia a treia este deja bine stăpânită de producători pentru Honor, OnePlus, Realme, Xiaomi etc., astfel că autonomiile de peste 3 zile vor deveni o normalitate.

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.