Huawei P8 Lite 2017 – cel mai mare adversar al lui Huawei P9 Lite?

/
/
15 ian. 17
/

Huawei P8 Lite a fost un smartphone cu mare priză la public, îmi amintesc că în țara noastră la un moment dat au declarat peste 100.000 de unități comercializate. Cu siguranță că la nivel global discutăm de milioane unități pentru mid-range-ul Huawei. 

Urmașul logic pentru Huawei P8 Lite a fost Huawei P9 Lite, smartphone ce a pornit de la 1200 lei și a ajuns a coborî la momentul actual sub pragul a 1000 lei. Îl consider un veritabil best-buy ca raport preț / specificații / experiență în utilizare / suport software și servicii postvânzare în țara noastră.

Huawei P9 Lite;

Totuși, cumva inexplicabil, la început de 2017 avem partea de un produs nou în această nișă – Huawei P8 Lite 2017. Ca design amintește mai mult de Honor 8 ( din imaginile prinse în kitul de presă trag concluzia că folosește tot sticlă pe spatele său).

Haideți să parcurgem specificațiile hardware pentru Huawei P8 Lite 2017 și Huawei P9 Lite, o să descoperim încetul cu încetul de ce consider că nou venitul poate fi considerat o alternativă viabilă la P9 Lite.

Diferențele sunt minore între Huawei P8 Lite 2017 și Huawei P9 Lite. Avem un design diferit, Kirin 655 ce 99% este identic cu Kirin 650 ( cele 4 nuclee mai performante sunt tactate la 2.1 GHz vs 2.0 GHz, același accelerator grafic etc), cameră de 12 Megapixeli vs cameră de 13 Megapixeli, idem la camera frontală și baterie, conectivitate etc.

Huawei P8 Lite 2017;

Avantajul lui P8 Lite 2017 este că vine direct cu Android 7.0 Nougat + Emotion UI, dar și că sosește direct cu 3 GB RAM fără versiune de 2 GB RAM precum la P9 Lite, varianta importată și în țara noastră.

Huawei P9 Lite costă 1019 lei la eMAG, iar Huawei P8 Lite 2017 sosește până la sfârșitul lui ianuarie 2017 în câteva piețe europene, la prețul recomandat de 239 euro / aprox. 1074 lei. Acesta-i prețul de debut, cost ce urmează a fi actualizat în trimestrele următoare.

Prevăd un război fratricid. Alegerea între cele două modele se face exclusiv pe bază de design, ca specificații aș spune că P8 Lite 2017 are un avans infim ( 1 GB RAM și 0.1 GHz în plus). Interesant va fi din momentul în care va ajunge în piață și Huawei P10 Lite, cel mai probabil în prima parte a lui 2017. Prin magazinele online o să găsim:

  • Huawei P8 Lite;
  • Huawei P8 Lite 2017;
  • Huawei P9 Lite;
  • Honor 7 Lite;
  • Huawei P10 Lite.

Nu știu cum au gândit organigrama, dar aglomerația devine din ce în ce mai puternică.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Vânzările de smartphone-uri în Europa sunt în cădere liberă, iar europenii par a-şi reduce încrederea în producătorii chinezi (Apple şi Samsung au crescut considerabil)

Piaţa de smartphone-uri din Europa trece printr-o mică corecţie, vânzările din ultimele lunii fiind într-o cădere vizibilă. Preţurile din ce în ce mai mari, cât şi contextul macroeconomic dificil, par a spune europenilor că schimbarea telefonului din dotare nu mai este o prioritate şi decizia mai poate aştepta.

Primele detalii pentru HUAWEI Pura X View sau cum arată un smartphone cu display lat și nepliabil… (aspect 16:9.5)

A apărut cumva din neant un format nou de smartphone-uri - ecrane late și nepliabile, să zic așa. Și bineînțeles că HUAWEI este prima companie ce anunță un astfel de produs.