Samsung Galaxy C7 Pro – smartphone cu display Super AMOLED, 4 GB RAM şi cameră foto de 16 megapixeli

/
/
14 ian. 17
/

Într-o linişte totală Samsung a lansat în China smartphone-ul Samsung Galaxy C7 Pro. Vorbim de un device elegant cu construcţie metalică, hardware potent, dar cu un mare minus.

Samsung Galaxy C7 Pro este echipat cu un display Super AMOLED de 5.7 inci cu rezoluţie FullHD, procesor Qualcomm Snapdragon 625, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli + cameră frontală de 16 megapixeli, baterie de 3300 mAh şi conectivitate dual-sim 4G.

După cum puteţi vedea Samsung Galaxy C7 Pro este un telefon mid-range cu valenţe premium, iar marele său minus este dat de sistemul de operare: îmbătrânitul Android 6.0.1 Marshmallow. Ştiu că termenul “îmbătrânit” este uşor forţat, dar nu pot înţelege de ce un asemenea smartphone nu poate beneficia încă din fabrică de cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android, în condiţiile în care există terminale modeste precum Alcatel A3 XL care vin preinstalate cu Android 7.0 Nougat.

Nu avem detalii legate de preţ, însă bănuiesc că nu va fi mai mic de 450 – 500 dolari. Doar vorbim de Samsung.

Specificaţii complete pentru Samsung Galaxy C7 Pro:

  • display Super AMOLED de 5.7 inch cu rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 625 octa-core pe, GPU Adreno 506, 4 GB memorie RAM, 64 GB spațiu de stocare, slot combo pentru card microSD;
  • 4G, dual-sim cu slot combo (2 x sim sau 1 x sim + 1 x microSD), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, bluetooth 4.2, NFC cu Samsung Pay, GPS cu A-GPS, scaner de amprentă în butonul fizic de sub ecran, USB Type-C, jack de 3.5 mm;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu TouchWiz;
  • cameră principală de 16 Megapixeli cu autofocus, deschidere f/1.9, flash dual-LED, filmează Full HD, cameră frontală de 16 Megapixeli cu deschidere f/1.9;
  • baterie de 3300 mAh, grosime de 7 mm şi o greutate de 172 grame.

Sursa: samsung.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Samsung Galaxy S27 Plus ar putea veni cu un downgrade important la capitolul conectivitate (unul prezent încă de pe vremea modelului Samsung Galaxy S21 Plus)

Deși mai avem câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S27, primele informații din certificatele de omologare încep deja să contureze noua strategie a gigantului sud-coreean (iar de data aceasta, veștile pentru fanii modelului intermediar din serie nu sunt neapărat cele mai bune).

Samsung Galaxy S27 Ultra ar putea renunța la Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 pentru că se supraîncălzește – răspunsul dat de un oficial Qualcomm ridică și mai multe semne de întrebare

Qualcomm a anunțat două noi procesoare din segmentul premium: Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și Snapdragon 8 Elite Gen 6. Sunt deja smartphone-uri lansate cu acest chipset (seria Xiaomi 18 Pro etc). Galaxy S27 Ultra ar fi în etapa finală de dezvoltare, iar un raport din Coreea de Sud nu a picat bine către…