Hyundai şi Kia au anunţat că discuţiile cu Apple legate de dezvoltarea în comun a unui automobil electric au fost suspendate

/
/
8 feb. 21
/

Luna trecută aflam că Apple şi Hyundai sunt aproape de a încheia un parteneriat de lungă durată în vederea dezvoltării în comun a unui automobil electric autonom, aşa numitul de presă Apple Car.

Din păcate în ultimele zile / săptămâni au tot curs informaţii pe surse despre acest proiect, detalii provenite din curtea grupului sud-coreean. Apple a fost întotdeauna foarte sensibilă la aceste scurgeri de informaţii şi tocmai din acest motiv ar fi oprit temporar discuţiile cu Hyundai şi Kia.

Zvonurile despre această suspendare a negocierilor au apărut la sfârşitul săptămânii trecute, iar în urmă cu doar câteva ore reprezentanţii Hyundai şi Kia au oferit o declaraţie prin care au confirmat la nivel oficial că discuţiile cu Apple legate de proiectul automobilului electric au fost sistate.

Este foarte probabil ca acest anunţ oficial să fie făcut la presiunea Apple, urmând ca în perioada următoare să se stabilească nişte reguli de comunicare mult mai stricte pentru a se evita situaţia din prezent.

Vestea suspendării negocierilor nu a picat bine pentru grupul sud-coreean, acţiunile Hyundai cunoscând o scădere de 4.2% (-2.1 miliarde de dolari din valoarea de piaţă), în timp ce acţiunile Kia au scăzut cu 12% (-4.3 miliarde de dolari din valoarea de piaţă).

Surse: 9to5mac.com, bloomberg.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.