IFA 2022 – LG prezintă televizoarele OLED Flex, primul OLED de 97 inch, Micro LED de 136 inch și altele

/
/
6 sept. 22
/

LG a fost prezent la IFA Berlin 2022 cu un stand generos, atât ca dimensiuni, cât și ca număr al produselor expuse. Încep direct cu cel ce a atras cele mai multe priviri, anume televizorul OLED cu ecran flexibil ce se poate transforma automat dintr-unul cu display plat, într-unul cu panou curbat.

LG OLED Flex dispune de un ecran cu diagonala de 42 inch, cu rezoluție 4K și suport Dolby Vision. Televizorul este promovat ca unul potrivit pentru gaming, putând urca cu rata de refresh până la un maxim de 120 Hz, cu funcții VRR (Variable Refresh Rate) și ALLM (Auto Low Latency Mode) integrate. Timpul de răspuns se pare că este de doar 0.1 ms. Totodată, LG OLED Flex este compatibil atât G-SYNC, cât și AMD FreeSync Premium.

Însă, caracteristica principală pentru care LG OLED Flex atrăgea vizitatorii către el ținea cu siguranță de posibilitatea de a se transforma automat. În funcție de preferințe, utilizatorul poate alege un ecran plat sau unul cu o curbură maximă de 900R, dar poate opri procesul de curbare în 20 de trepte intermediare.

Al doilea televizor ce a reprezntat o premieră la IFA 2022 pentru compania sud-coreeană a fost modelul LG G2 OLED de 97 de inch, cel mai mare cu astfel de panou după afirmațiile producătorului. LG oferă acum probabil cea mai extinsă gamă de diagonale pentru panouri OLED, ce pleacă de la 42 inch și se continuă cu 48, 55, 65, 77, 83 și 88 inch, pentru ca vârful de gamă să fie cel de 97 de inch.

Se pare că LG este liderul segmentului de televizoare premium ca vânzări europene pentru ultimii 9 ani consecutivi și vrea să păstreze acest statut și în viitor. Dacă în 2022 estimează o cotă de piață de 55 de procente pe acest segment, în 2023 LG se așteaptă să acapareze nu mai puțin de 66%.

Pe zona 8K, LG a adus la IFA Berlin modelele OLED 88Z2, precum și QNED de 86 inch.

Ambele folosesc cel mai puternic procesor de imagine integrat până acum de LG, anume α9 Gen5. Acesta are de rearanjat în mod susținut peste 33 de milioane pixeli, atât cât presupune rezoluția 8K 7680 x 4320 pixeli.

Pentru lifestyle, LG are în gamă seria Objet Collection, una ce permite amplasarea televizoarelor oriunde în cameră și nu neapărat cu spatele la un perete.

Unul dintre modele vine cu suport ce integrează un panoou ce se poate ridica / coborî, spre a lăsa la vedere întreg ecranul sau doar o parte, cea superioară. Nu știu exact care este scopul practic al unei astfel de soluții, dar recunosc că mișcarea este de efect.

Nu pot să închei prezentarea televizoarelor LG de la IFA 2022 fără să amintesc de modelul Micro LED uriaș, cu diagonala de 136 inch.

Ce pot spune după cele câteva minute în care am stat în fața acestui TV este că, deși LG anunță un dot pitch de 0.78 mm, densitatea pixelilor nu este suficientă în a contura fin toate detaliile. Rezoluția 4K la o asemenea diagonală nu are cum să fie suficientă pentru orice fel de conținut.

Aș mai vrea să amintesc aici și de boxa wireless LG XBOOM 360, ce era amplasată prin mai multe locații ale standului.

Boxa wireless LG XBOOM 360

Boxa promite sunet ce se împrăștie omogen de jur-împrejur, la 360 de grade, și vine cu lumini ce pot fi selectate în modurile Ambiental, Natură sau Petrecere.

Pe lângă toate cele de mai sus, LG a expus la IFA 2022 și soluția de îngrijire completă a pantofilor, LG Styler ShoeCase și ShoeCare, modele de mașini de spălat și uscătoare cu funncții AI și Aero Furniture, un purificator de aer „de tip masă”. Totodată, o zonă a fost dedicată celor mai recente monitoare LG, de la Ergo Monitor Workstation până la selecția variată de display-uri de gaming din zona de joc UltraGear Gaming Monitor.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Operatorii telecom vor oferi în viitor o viteză minimă garantată pentru internetul pe mobil, iar noi vom plăti în funcţie de pragul minim dorit

Aţi observat în ultima perioadă că abonamentele de telefonie mobilă vin cu resurse nelimitate în România, iar aici mă refer la minute, SMS-uri şi, mai ales, internet. Pentru operatori devine din ce în ce mai greu să convingă utilizatorii să aleagă variantele mai scumpe, deoarece în prezent nu prea au ce oferi în schimb pentru…

iPhone Duo – specificații, galerie de imagini și cu ce iese în evidență față de alte smartphone-uri pliabile

Apple a prezentat iPhone Duo și la 7 ani distanță de la primul pliabil și-au făcut curaj și au intrat pe această piață. Toate detaliile despre acest smartphone le aveți în materialul de față.

Tastatură de gaming Razer Huntsman V3 HE Magnetic 8KHz Tenkeyless – review (Personalizare la un alt nivel a acțiunilor executate de switch-urile magnetice)

Nu sunt un gamer înrăit, iar asta nu pentru că nu mi-ar plăcea să mă joc pe PC ori consolă, ci fiindcă nu găsesc timpul necesar pentru astfel de activități. Dar pot să apreciez cu fiecare ocazie un produs de gaming care se detașează de oricare altul, iar Razer Huntsman V3 HE Magnetic 8KHz este…