Samsung Electronics România a lansat Innovation Report 2022. Este a treia ediție, iar despre ediția din 2021 am scris aici. Sunt analizate trendurile ce construiesc realitatea în care trăim și ne vor influența viitorul. 

Samsung are o viziune pentru un viitor mai bun și se denumeste Everyday Sustainability, iar în acest efort global de combatere a schimbărilor climatice trebuie luat și angajamentul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030. 

Ediția pe 2022 a Innovation Report fost dedicată sustenabilității și au fost prezentate metode prin care oameni și companiile pot avea un impact spre a obține un viitor mai bun. 

Sunt trei capitole în Innovation Report 2022: 

ESG și Sustenabilitate

ESG este un acronim de la Environmental Social Governance și alături de sustenabilitate sunt două macro-trenduri ce au ajuns a fi cruciale pentru companii, indiferent de mărime, aria în care operează etc. Acordul de la Paris și presiunea exercitată de către consumatori obligă companiile să pună umărul spre o lume mai bună și mai curată. Samsung spune că nu mai este vorba doar de marketing la mijloc. 

Declarații oficiale: 

🔵 Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria: „Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”

🔵 Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria: „La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”

🔵 Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria: „Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”

Green Consumer Experience

Re:Boot și ReBuild sunt două mega-trenduri ce definesc felul în care oamenii decid să acționeze spre a proteja mediul. 

Tehnologia în Educație

Procesul educațional trece printr-o îmbunătățire adusă de către tehnologie, tehnologie cu care oricum interacționăm la nivel zilnic. Educația joacă un rol major în formarea oamenilor de știință, liderilor și artiștilor de mâine. 

Declarație oficială: 

🔵 Simona Panait, Marketing Director Samsung România & Bulgaria „Noile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tinere sunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permită utilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că  adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilor în procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru care accesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”

Innovation Report 20222 îl puteți parcurge pe Samsung NewsRoom România 🔗. 

Am extras mai multe informații interesante din infograficul pe care-l găsiți aici🔗: 

1️⃣ 30% din plasticul folosit într-un monitro Samsung provine din materiale reciclate; 

2️⃣ 60% dintre consumatori consideră că sustenabilitatea este importantă în procesul de achiziție;

3️⃣ Samsung și-a propus să crească cantitatea de plastic reciclat integrat în produsele sale (până la 7.5 milioane de tone până în 2030);

4️⃣ 4 ani de actualizări software oferă Samsung pentru telefoanele sale;

5️⃣ 70% dintre europeni declară că sunt dispuși să plătească cu 5% în plus pentru alimente ce provin din surse durabile;

6️⃣ 86% dintre consumatorii globali încearcă să evite produsele ce dăunează biodiversității;

7️⃣ 48% dintre tinerii Generației Z acordă prioritate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice;

8️⃣ Achiziția de haine second-hand nu mai este văzută drept un stigmat și 35% dintre cei ce au între 15 – 29 ani iau în calcul să cumpere astfel de produse vs 31% cu vârsta între 45 – 59 ani. Procentul ajunge la 39% în America de Nord vs 30% în zona Asia-Pacific;

9️⃣ Motivele pentru care consumatorii preferă produsele S-H sunt prețul accesibil, varietatea și sustenabilitatea;

🔟 Livrările de smartphone-uri recondiționate au creascut de la 225 milioane unități în 2020 la 251 milioane unități în 2021, iar estimările sunt de 351.6 milioane unități în 2024 și 459.9 milioane unități în 2027;

1️⃣1️⃣ Samsung a contribuit la realizarea a 4 centre educaționale în România (Samsung Smart Classrooms);

1️⃣2️⃣  325 de proiecte s-au înscris în ediția Sover for Tomorrow 2022 defășurată în țara noastră; 

1️⃣3️⃣ Valoarea pieței educaționale este evaluată la 404 miliarde dolari la sfârșit de 2025;

1️⃣4️⃣  58% dintre educatori au confirmat că doresc să predea lecțiile în persoană cu amestec de resurse digitale și analogice. 

Acest articol este susținut de către Samsung. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.