Razer are și momente când produsele sale sunt interesante ca raport preț / specificații, dar de cele mai multe ori ies în evidență prin costuri generoase. Aș putea veni cu câteva exemple din ce au anunțat în ultima perioadă: tastatura de gaming cu design minimalist la 935 lei sau cameră web la 1000 lei  etc.

Razer Iskur X este un scaun de gaming cu preț competitiv (cel puțin așa afirmă compania americană).

Ce înseamnă preț competitiv?

Razer Iskur X –  399 euro / aprox. 1966 lei;

Razer Head Cushion – 49.99 euro / aprox 246 lei;

Razer Lumbar Cushion – 59.99 euro / aprox. 296 lei;

Am extras câteva informații din comunicat:

  • design ergonomic, construcție solidă și promisiunea de a rezista pe o perioadă lungă de timp;
  • structură ranforsată din oțel, spumă de înaltă densitate și suprafețe din piele sintetică multistrat;
  • susține o greutate de până la 136 kg și are un spătar curbat (sprijin pentru coloana vertebrală);
  • cotiere 2D ce ar reduce încordarea încheieturii mâinilor și umerilor, marginea ridicată a șezutului susține partea superioară a piciorului;
  • Razer Lumbar Cushion ajută la menținerea unei poziții neutre pentru coloana vertebrală;
  • Razer Head Cushion are un miez din spumă cu memorie.

Nu știu ce folosiți voi, dar eu am fost mai atent cu scaunul de pe care lucrez un pic cam târziu. După operația de hernie de disc din februarie 2020 mi-am cumpărat un scaun Markus de la IKEA. Nu vreau nici să ocupe mult spațiu din cameră etc. Totuși, pentru o poziție mai bună și o reducere a tensiunii pe coloana vertebrală am ales o pernă pentru șezut (modelele de aici și aici, cu mențiunea că perna lombară nu o folosesc, Markus este bine configurat din acest punct de vedere).

Mă rog, am înțeles după operație că nu trebuie să mai stau ore întregi în fața PC-ului. De fapt, spre a nu ajunge într-o situație precum a mea sunt două metode recomandate:

  1. Să faci mișcare, înot în mod special;
  2. Să faci pauze dese, să te ridici pentru câteva minute de pe scaun în fiecare oră.

Ce scaun folosiți când lucrați / vă jucați pe PC / laptop etc?

Categorii: anunturi-diverse

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.