LG Q8 – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
20 iul. 17
/

LG a anunţat un nou smartphone interesant, dar din nou preţul de plecare îmi pare a fi mult supraapreciat. LG Q8 este numele oficial şi a fost lansat fără prea mare agitaţia pe site-ul filialei LG din Italia.

LG Q8 integrează un ecran IPS de 5.2 inci cu rezoluţie QHD + display secundar, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală (13 megapixeli + 8 megapixeli), certificare la apă şi praf IP68, baterie de 3000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă şi Android 7.0 Nougat.

După cum puteţi observa avem de-a face cu un LG V20 compact, însă la cei 599 euro este mult mai scump decât vârful de gamă LG G6. Ne-am cam obişnuit deja cu strategia ciudată a celor de la LG şi anume aceea de a lansa produse la preţuri mult umflate, ca ulterior în câteva luni aproape să se înjumătăţească şi să ajungă la adevărata lor valoare.

Specificaţii complete pentru LG Q8:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli și display secundar cu rezoluție 160×1040 pixeli, 564 ppi şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core – 2 x 2.15 GHz pe Kryo + 2 x 1.6 GHz pe Kryo, Adreno 530 GPU, 4 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD;
  • Android 7.0 Nougat cu interfaţâ LG UX 5.0;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, certificare IP68;
  • cameră foto duală (13 Megapixeli + 8 Megapixeli) cu autofocus, deschidere f/1.8, dual-LED flash, filmează 4K, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/1.9 şi lentilă ultra wide;
  • baterie de 3000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, 146 gr. și 8 mm grosime.
Categorii: LG
Cuvinte cheie: LG, LG Q8, LG V20
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

TOP 5: Monitoare de gaming LG UltraGear pe care le pot recomanda de Black Friday 2026

După ce am văzut o listă cu câteva televizoare LG pe care merită să le urmărești de Black Friday 2026, revin cu un articol similar și pentru segmentul de monitoare de la aceeași companie. Gama LG UltraGear este extinsă și îmi este foarte greu să cred că nu vei găsi un monitor din această serie…