LG Velvet s-a devalorizat cu peste 30% în doar jumătate de an

/
/
12 dec. 20
/

Încă din momentul prezentării oficiale am spus că preţul de lansare pentru LG Velvet este cam mare şi iată că devalorizarea rapidă îmi confirmă strategia sud-coreenilor. Cum aceştia nu prea mai vând mare lucru au încercat să îl comercializeze imediat după lansare cu o profitabilitate foarte ridicată, urmând ca ulterior să reducă preţul telefonului la adevărata sa valoare.

LG Velvet a fost adus oficial în ţara noastră în luna iunie la un preţ de aproximativ 3200 lei. Au fost şi ceva promoţii timide de lansare (de exemplu Orange îl oferea la pachet cu boxele portabile Ultimate Ears Boom 3). În prezent LG Velvet poate fi achiziţionat din surse sigure la 2200 lei (evoMAG ar fi un exemplu) sau chiar pe la 2050 – 2100 lei din surse mai riscante (Mobileshop ar fi exemplul în acest caz).

La un calcul rapid putem observa o devalorizare de peste 30% în jumătate de an, iar dacă ritmul de scădere rămâne constant, sunt aproape sigur că prin primăvara anului viitor îl vom putea achiziţiona pe la 1500 – 1600 lei.

LG Velvet atrage prin suportul oferit pentru sylus Wacom, rezistenţă sporită (standardul militar MIL-STD-810G fiind o garanţie suplimentară), încărcare wireless, compatiblitate cu husă cu ecran secundar LG Dual Screen, difuzoare stereo şi diversitate coloristică: negru, verde, alb şi gradient galben-portocaliu.

Specificaţii complete pentru LG Velvet:

  • display P-OLED de 6.8 inci cu margini curbate, rezoluţie FullHD+ (2460 x 1080 pixeli), aspect 21:9, certificare IP68 şi standard militar MIL-STD-810G;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 765G cu modem 5G Snapdragon X52 încorporat, Adreno 620 GPU, 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare UFS 2.1 cu suport pentru card microSD de până la 1TB;
  • Android 10;
  • 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB Type-C, A-GPS, GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO, QZSS pe partea de localizare, cititor de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8, PDAF, OIS + 8 Megapixeli ultra-wide cu f/2.2 + 5 Megapixeli macro cu f/2.4, filmare la 2160p cu 30fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 şi filmare 1080p cu 30fps;
  • baterie de 4300 mAh cu încărcare rapidă la 30W + încărcare wireless la 10W, dimensiuni 167.2 x 74.1 x 7.9 mm şi 180 gr. greutate.

Via: mobilissimo.ro
Categorii: LG
Cuvinte cheie: LG, LG Velvet
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

TOP 5: Monitoare de gaming LG UltraGear pe care le pot recomanda de Black Friday 2026

După ce am văzut o listă cu câteva televizoare LG pe care merită să le urmărești de Black Friday 2026, revin cu un articol similar și pentru segmentul de monitoare de la aceeași companie. Gama LG UltraGear este extinsă și îmi este foarte greu să cred că nu vei găsi un monitor din această serie…