Maersk, un gigant din transportul maritim global, a anunţat lansarea primului vas portcontainer ce funcţionează cu metanol verde (prietenos cu mediul)

/
/
17 sept. 23
/

Transportul maritim este unul dintre cele mai poluante sectoare de activitate din lume, iar noutatea celor de la Maersk nu face decât să ajute la construirea unui viitor mai curat.

Gigantul danez a anunţat lansarea primului vas portcontainer ce funcţionează cu metanol verde (acesta utilizează biomasă sau carbon și hidrogen captat din energie regenerabilă). Nava va avea două motoare, doar unul dintre acestea urmând a funcţiona cu acest tip de combustibil.

Chiar şi aşa câştigurile la nivel de mediu sunt enorme, nava urmând să emită cu 100 de tone de dioxid de carbon mai puţin / zi comparativ cu una clasică pe motorină.

“Acesta este primul pas pentru noi, dar este primul pas și pentru industrie. Nava a fost comandată abia în 2021 și a fost într-adevăr prima de acest gen. Astăzi, doar câțiva ani mai târziu, avem 125 de nave comandate de diferite companii să funcționeze efectiv cu aceeași tehnologie și aceeași tranziție energetică. Deci, această navă stabilește o tendință pentru o întreagă industrie”, a declarat presei CEO-ul Maersk, Vincent Clerc.

Maersk a comandat un total de 25 de astfel de nave, astfel că în perioada următoare vor mai urma şi altele.

Transportul maritim transport aproximativ 90% din mărfurile comercializate în lume, tocmai de aceea acest sector de activitate este responsabil cu aproximativ 3% din emisiile globale de carbon.

Sursa: Profit.ro
Categorii: gEV
Cuvinte cheie: Maersk, transport maritim
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

BYD a lansat bateria Blade Battery 2.0, care oferă o experienţă de încărcare similară ca timp cu cea a alimentării cu combustibil

BYD a intrat oficial în România anul trecut, tocmai de aceea noutăţile lansate de acest producător au devenit relevante şi pentru noi. Chiar dacă noile tehnologii sunt lansate întâi în China, cu siguranţă acestea vor ajunge mai devreme sau mai târziu şi în ţara noastră.

Am condus noul BMW iX3 – primele impresii pentru mașina care deschide un nou capitol în istoria Bayerische Motoren Werke

Despre iX3, primul model Neue Klasse din noua eră BMW, v-am scris încă de la publicarea primelor informații oficiale, l-am văzut apoi cu ocazia unei prezentări statice la București, după care v-am povestit câte ceva despre uzina din Debrecen, unde se fabrică această mașină în care bavarezii își pun mari speranțe. Asta nu înseamnă că…

Veste bună pentru cei ce folosesc o trotinetă Xiaomi în România – toate modelele vândute local se încadrează în categoria exceptată de la obligația de asigurare RCA

Cei interesați să achiziționeze o trotinetă electrică Xiaomi pot sta liniștiți, nu sunt nevoiți să plătească asigurare RCA - nu au o obligație în acest sens.