Mercedes Clasa X a fost lansat în România, prețurile pornesc de la 29.900 Euro

/
/
18 nov. 17
/

Evenimentul de lansare în țara noastră a primului pick-up premium din lume a fost organizat de Țiriac Auto în cadrul Salonului Auto București & Accesorii 2017, în data de 11 noiembrie. Deși a trecut fix o săptămână de când Mercedes-Benz Clasa X a debutat pe piața de la noi, perioadă în care am fost extrem de aglomerat, m-am gândit că nu ar strica să-l prezint cu întârziere în câteva cuvinte.

Asta fiindcă acest model inaugurează o nouă clasă auto. Așa cum s-a mai întâmplat și în trecut, cu Mercedes-Benz CLS de exemplu, producătorul din Stuttgart are curajul de a crea o nouă nișă.

Mercedes-Benz Clasa X se bazează pe arhitectura lui Nissan Navara, versiunea pentru Europa fiind produsă în aceeași fabrică cu donatorul de platformă, mai exact în Barcelona, Spania. Cu toate acestea, Mercedes-Benz promite pentru Clasa X îmbunătățiri majore față de competitorul nipon cu care împarte multe subansamble.

În primul rând se vorbește despre un interior tipic mărcii germane, cu materiale și finisări ce fac cinste clasei premium. În al doilea rând, confortul specific Mercedes-Benz nu va avea de suferit, întrucât suspensiile au fost regândite, fiind oferite arcuri elicoidale pentru toate cele patru roți, în timp ce puntea spate beneficiază de o suspensie de tip multi-link. Capacitatea de încărcare se pare că nu are de suferit, sarcina maximă fiind de aproape 1.1 tone, cu 3.5 tone capacitate de tractare.

Dacă tot suntem în această zonă a specificațiilor utilitare, trebuie amintită și bena, ale cărei dimensiuni permit încărcarea transversală a unui europalet. Bena măsoară 1587 mm lungime, lățimea fiind cu doar 27 de mm mai îngustă. Pereții laterali au o înălțime de 475 mm.

Gama de motorizări cuprinde deocamdată doar două versiuni de putere ale aceluiași agregat diesel de 2.3 litri. Mercedes-Benz X 220 d propune 163 CP, în timp de varianta X 250 d adaugă 27 de CP. După jumătatea anului 2018 va fi disponibil și un motor V6 diesel cu 258 CP. Clienții pot alege între propulsie ori tracțiune integrală 4MATIC, iar cutia de viteze poate fi manuală cu 6 trepte ori automată cu 7 rapoarte.

Segmentul premium înseamnă și posibilități extinse de configurare, așa că Mercedes-Benz Clasa X aduce trei linii de echipare: Pure, Progressive și Power:

Prețurile din România pentru Mercedes-Benz Clasa X pornesc de la 29.900 euro fără TVA, adică puțin sub 36.000 euro cu taxe incluse. Sigur că odată cu adăugarea de echipamente opționale ori cu selectarea motorizării mai puternice, a sistemului 4MATIC ori a transmisiei automate, prețurile încep a urca pe o pantă abruptă, dar ce Mercedes-Benz nou de peste 5.3 metri lungime mai poți cumpăra cu circa 36.000 de euro? Fie el și cu gene Nissan…

Galerie foto cu Mercedes-Benz Clasa X:

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Clasa X, lansare, Mercedes-Benz
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Chinezii de la CATL anunţă lansarea bateriei 5C, una care promite să ofere o durată de viaţă mai mare decât cea a maşinii (până la 1.8 milioane de kilometri şi încărcare constantă fast charge)

Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) este unul dintre cei mai mari producători globali de baterii pentru maşini electrice şi are ca parteneri nume importante din industria auto precum Tesla, BYD, Daimler, Toyota, BMW sau Volkswagen.

Surpriză mare în luna ianuarie 2026 pe piaţa de maşini noi din România, BYD a intrat în TOP 10 mărci auto, compania chineză înmatriculând mai multe maşini decât Renault

Ştiu, vorbim doar de prima lună din an, însă la cum arată lucrurile şi la cât de agresivi sunt producătorii chinezi în preţuri, vă spun încă de pe acum că topurile pe piaţa auto de maşini noi din România vor suferi nişte modificări importante în 2026.

Dacia Spring a fost numită de Green NCAP drept cea mai eficientă maşină electrică din Europa din 2025

În 2019 cei de la EuroNCAP (oferă cunoscutele stele de siguranţă cu care unii producători se laudă prin prezentări) au lansat un nou proiect, unul care să arate utilizatorilor cât de prietenoase sunt maşinile noi cu mediul înconjurător.