După o perioadă în care Lenovo părea că nu știe exact cum să se folosească de brandul Motorola spre a genera volume mai serioase de vânzări pe segmentul telefoane mobile, mie mi se pare că încet – încet reușesc să profite de numele cu istorie îndelungată în domeniul telecomunicațiilor.

Aici nu vorbim despre un flagship în genul Edge Plus sau despre pliabilul Razr, ci despre un entry level cu valențe de mid-range. Cât de interesant vi se pare la prima vedere Motorola Moto G8 Power, nu știu. După ce l-am văzut la lucru, însă, tind să cred că acest smartphone merită ceva mai multă atenție, mai ales acum, la ceva timp de la lansare, când prețul este unul excelent raportat la tot ce primești.

Specificații pentru Motorola Moto G8 Power:

Specificatii Motorola Moto G8 Power

Design

Motorola Moto G8 Power

Am primit telefonul în cutia de retail sigilată, în care am mai găsit încărcătorul, cablul USB-C la USB-A, husă de protecție din silicon, agrafă pentru acces la slotul sim, ghid de pornire rapidă și plaint cu diferite informații juridice, de siguranță și de reglementare:

Ca aspect, Motorola Moto G8 Power nu aduce nimic special. Este clasic pentru 2020: cameră frontală poziționată într-un decupaj tip bulină în colțul din stânga-sus al ecranului, margini suficient de înguste în jurul display-ului și modul spate cu mai mulți senzori foto. Tot pe spate este și senzorul de amprentă, ce ”găzduiește” și logo-ul Motorola. Spatele aduce și un model subtil cu linii verticale fine, ce se observă doar din anumite unghiuri și când lumina ajunge direct pe dispozitiv.

Șasiul și spatele sunt din plastic, dar asta nu înseamnă că telefonul se simte fragil. Ba din contră, Motorola Moto G8 Power mi s-a părut un smartphone cu o rigiditate structurală mai mult decât decentă, nu flexează aproape deloc oricum l-ai strânge în mână.

Cu baterie de 5000 mAh, Motorola Moto G8 Power nu-i nici cel mai subțire și nici cel mai ușor telefon cu ecran de circa 6.5 inch, dar, pe de altă parte, se oprește la mai puțin de 1 cm grosime și nu trece de limita psihologică de 200 de grame în greutate.

Plasticul de pe spate nu-l face atât de alunecos cum ar fi fost dacă era vorba despre sticlă, dar asta nici nu înseamnă că gripul este bun. Poți face telefonul să se așeze mai bine în mână cu husa de silicon din pachet, ce protejează și modulul camerelor de pe spate, ce oricum ies doar foarte puțin în relief față de profilul general al telefonului.

Motorola Moto G8 Power se prezintă bine când vine vorba despre calitatea construcției. Nu aduce materiale pretențioase, dar asamblarea este fără reproș, la fel și finisările de detaliu. În niciun caz nu simți acest samrtphone ca pe unul de 700 de lei, ci mai degrabă ca pe unul de peste 1.000 – 1.200 de lei. Și la toate astea se adaugă rezistența la stropirea accidentală cu lichide, ce vine ca un bonus.

Ecran și sunet

Motorola Moto G8 Power

Și aici surprize deosebit de plăcute. Ecranul este cu adevărat uimitor pentru categoria de preț unde concurează acest smartphone. Este un IPS cu rezoluție Full HD+, ce nu păcătuiește din nicio direcție importantă de analiză.

Este foarte luminos, chiar și în bătaia directă a soarelui este lizibil fără vreo problemă. Contrastul este înalt, negrul este adânc și doar la luminozitate maximă prinde o nuanță de gri închis. Unghiurile de vizualizare sunt foarte, foarte largi și nici către extreme culorile sau contrastul nu au mult de suferit. Culorile sunt intense, vii, atât cât se poate de la un IPS.

Sincer, un ecran excelent la Motorola Moto G8 Power, ce se potrivea de minune și la telefoane de aproape două ori mai scumpe.

Sunetul este stereo. Da, la un telefon de 700 de lei avem două difuzoare: unul pe latura de jos, celălalt este cel pentru apeluri. Ciudat sau nu, ambele au cam aceeași intensitate și împreună redau un sunet la un volum cu adevărat ridicat. Motorola Moto G8 Power este printre telefoanele cu cel mai puternic sunet extern pe care le-am testat vreodată. Calitatea nu este rea, cu înalte fine și medii clare, dar fără prea mult bass. Bine, bass aproape deloc, dar… câte pretenții să avem, totuși.

Jack-ul audio de 3.5 mm este prezent și oferă un sunet de bună calitate, nu extraordinar, dar care poate fi personalizat după preferințe din setările dedicate:

Volumul maxim nu este dintre cele mai înalte, dar măcar nu apar distorsiuni deloc, nici la 100% din intensitate.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Motorola Moto G8 Power

Pentru un smartphone de 700 de lei, Motorola Moto G8 Power se prezintă bine și aici. Procesor Qualcomm Snapdragon 665, octa-core cu 4 nuclee ce pot urca până la 2.0 GHz și alte 4 se se opresc la maximum 1.8 GHz. Pe partea grafică apare un GPU Adreno 610, suficient de capabil pentru jocurile cu cerințe medii și care se descurcă decent și cu titlurile ceva mai complexe, chiar dacă nu cu detalii la maximum.

Memoria RAM este de 4 GB, valoare bună pentru acest segment, ca și capacitatea spațiului intern de stocare, ce măsoară 64 GB, dintre care disponibili utilizatorului sunt circa 49 GB, ceva cam puțin raportat la capacitatea totală. Din fericire, există un slot compatibil cu carduri de memorie microSD, ce însă va ocupa unul dintre sloturile sim.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Motorola Moto G8 Power: 

Cu acest ansamblu hardware și cu un Android 10 ce se prezintă aproape în stadiu nativ, cu interfață neschimbată și doar cu câteva setări adăugate, Motorola Moto G8 Power se descurcă excelent. Nu apare lag aproape niciodată, tranzițiile sunt fluide și astfel experiența de navigare prin meniu și aplicații este una de nivel înalt.

Aplicații preinstalate sunt doar 25 în total. Câteva de la Google, nici acelea toate cu care suntem de obicei obișnuiți, plus Moto, Moto Audio, Notificări Motorola și Facebook. Nimic de speriat, nimic intruziv sau care să încurce. Bloatware la minim, interfață curată cu câteva adăugiri, foarte bine și aici pentru Motorola Moto G8 Power.

Pe partea de update-uri, telefonul primește multe și destul de dese:

Mai mult, se pare că Motorola Moto G8 Power este în lista telefoanelor ce vor trece la Android 11 în viitor.

Galerie cu capturi de ecran din interfața Android 10 pe Motorola Moto G8 Power:

Performanță

Teste benchmark Motorola Moto G8 Power

Motorola Moto G8 Power nu sparge recorduri, dar afișează scoruri decente și chiar mai mult decât atât pentru cât costă actualmente acest smartphone:

Teste benchmark Motorola Moto G8 Power

Conectivitate

Motorola Moto G8 Power

Aici apar primele lipsuri ceva mai evidente. Avem conectivitate dual-sim prin slot combo ( 2 x nano sim sau 1 x nano sim + 1 x microSD) cu suport 4G LTE pentru toate frecvențele de la toți operatorii din țara noastră, dar modulul Wi-Fi se oprește la vechile standarde 802.11 b/g/n, fără acoperire pentru Wi-Fi ac. Bluetooth este în versiune 5.0, iar localizarea se face prin standarde multiple: A-GPS, GLONASS, BDS și Galilleo. Lipsește NFC, așa că plățile contactless sunt imposibile alături de Motorola Moto G8 Power.

Elementele de conectivitate fizice sunt dispuse astfel: pe latura de jos avem portul USB Type-C 2.0 alături de microfonul și difuzorul principale, pe stânga este slotul pentru cartele sim / card microSD, sus vedem jack-ul audio de 3.5 mm și microfonul secundar, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power.

Senzorul de amprentă este amplasat pe spate, într-o poziție ușor accesibilă. Are o rată foarte înaltă de recunoaștere, peste 90%, și un timp de răspuns bun, fără a fi dintre cele mai rapide din ce am testat.

Recepția semnalului GSM este foarte ridicată și stabilă, chiar bună la modul general. În apelurile de voce, difuzorul redă vocea clar și la un volum maxim mai mult decât suficient indiferent de situație.

Cameră foto și video

Motorola Moto G8 Power

Aici, ce să zic?! Impresi0nant că un telefon de 700 de lei poate propune atâția senzori utili. Pe spate avem tot ce trebuie, fără senzor de formă, precum cel pentru adâncimea de câmp. Avem într-adevăr cameră Macro, dar asta nu însemnă că lipsește senzorul Telephoto, cu zoom optic 2X și distanță echivalentă full frame de 52 mm. Acestuia i se adaugă cel principal wide, de 16 MP și cel Ultrawide de 8 MP. Avem așadar mai toate perspectivele de care ai nevoie și asta la ce preț?! La toate acestea se adaugă senzorul frontal de 16 MP, ce însă folosește tehnologia de îmbinare a 4 pixeli într-unul singur și astfel reies poze de 4 MP.

Interfața aplicației Camera este simplă, ușor de înțeles și de parcurs, dar oferă suficiente moduri de captare și setări.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Motorola Moto G8 Power:

Există inclusiv mod Manual pentru captura foto, ce-ți permite reglaj pentru focus, balansul de alb, pentru sensibilitatea ISO (de la 100 la 3200), pentru viteza obturatorului (de la 1/6000 la 1/3) și pentru compensarea expunerii. Mai mult, pe modul Manual ai posibilitatea de a salva fișierul sub formă RAW, JPEG sau ambele simultan. Cine se aștepta la asta de la Motorola Moto G8 Power?!

Acum, degeaba avem atâția senzori, utili sau inutili, și atâtea setări, dacă ei nu reușesc să convingă prin calitatea rezultatelor. Este clar că Motorola Moto G8 Power nu poate face minuni, dar în lumină naturală suficientă se descurcă onorabil. 

Este ciudat că pe modurile Ultrawide și Telephoto culorile sunt mai saturate decât cele afișate la pozele Wide. În rest, fotografiile nu pot convige prin detalii fine, contrastul este uneori cam slab, iar intervalul dinamic nu cel mai extins:

În lumină slabă, nu ai parte de rezultate decât cel mult acceptabile:

Pe de altă parte, camera Macro aduce autofocus și reușește unele dintre cele mai bune fotografii de acest gen din ce am mai întâlnit:

Camera frontală de 16 Megapixeli scoate poze de 4 MP prin tehnologia pixel binning și se descurcă și decent, există chiar și mod Portret:

Pe video, telefonul poate filma la rezoluție maximă 4K cu până la 30 fps. Astfel de clipuri arată cu adevărat bine, detalii din plin, contrast bine reglat, culori naturale, autofocus exact mai tot timpul. Pe Full HD, Motorola Moto G8 Power filmează și cu 60 fps. Și în acest caz clipurile arată bine, se mențin aprecierile pe care le-am făcut la cele 4K.

Autonomie

Autonomie Motorola Moto G8 Power

Power din denumirea telefonului vine, din ce înțeleg eu, de la puterea bateriei. Cu acumulator de 5000 mAh, Motorola Moto G8 Power nu dezamăgește, ci se descurcă impresionant. Autonomia este exelentă, o zi de dimineața până seara poate fi atinsă în absolut orice scenariu de utilizare. Cu o folosire medie te duci lejer la două zile și o poți prinde și pe a treia cu ceva atenție.

În testul nostru de autonomie, când rulăm continuu Playlist-ul Unboxing d epe canalul de YouTube Gadget.ro, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Motorola Moto G8 Power a dus bateria de la 100% la 10% în 11 ore și 37 de minue, un rezultat execelent.

Incarcator Motorola Moto G8 Power

Încărcarea nu este tocmai rapidă, chiar dacă Motorola o numește TurboPower. Era rapidă acum ceva timp, dar la 18W în zielele astea o numim normală și nu Turbo. În fine, în 30 de minute de încărcare duce bateria goală pe undeva pe la 30%, deci nimic spectaculos.

Preț

Motorola Moto G8 Power 700 de lei pe Motorola.com.ro. Același preț și pe Altex.ro.

Concluzii

Motorola Moto G8 Power

Motorola Moto G8 Power este un telefon excepțional pentru prețul său actual. La 700 de lei aș spune că nu prea ai ce să-i reproșezi. Sigur că nu-i perfect, dar, imediat ce-ți amintești prețul, treci fără discuții suplimentare peste fiecare defect, mai mic sau mai mare. Un excelent raport între cât plătești și ceea ce primești.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Motorola Moto G8 Power:

PRO

  • construcție solidă, telefonul se simte robust, chiar dacă nu este fabricat cu materiale pretențioase;
  • ecran foarte bun, culori vii, luminozitate și contrast ridicate, unghiuri extrem de largi de vizualizare;
  • sunet stereo puternic și la o calitate acceptabilă;
  • autonomie excelentă;
  • sistem de operare Android curat, fără intervenții la nivel de interfață, cu bloatware aproape inexistent, ce primește constant update-uri și care rulează fără lag;
  • ansamblul de camere aduce toți senzorii de care ai nevoie, fără dintre cei inutili;
  • raport foarte bun între ceea ce primești pentru prețul plătit.

CONTRA

  • lipsuri pe partea de conectivitate: fără Wi-Fi ac și fără NFC;
  • doar circa 49 GB sunt disponibili utilizatorului din spațiul total de stocare de 64 GB.