De la Synology am mai testat un NAS acum câteva luni, atunci era vorba despre modelul DS218play conceput în special pentru utilizare acasă.

Azi revin cu o recenzie pentru NAS-ul Synology DS718+, dispozitiv ce poate fi folosit fără probleme și acasă, dar dezvoltat în mod prioritar pentru performanță și utilizare intensivă. Tocmai din această cauză a venit la pachet cu 2 HDD-uri Seagate din seria IronWolf Pro, cu optimizări și tehnologii ce fac perfectă integrarea în astfel de soluții de stocare în rețea.

Specificații pentru NAS Synology DiskStation DS718+

Specificatii NAS Synology DS718+

Design

În cutia de retail primești, pe lângă unitatea NAS propiu-zisă, un cablu RJ-45 de rețea, alimentator și cablu pentru curent, câteva șuruburi pentru prinderea unităților HDD, două cheițe pentru încuierea celor două sertare, un ghid de instalare rapidă și unul pentru activarea serviciului cloud de tip trial.

Fiind un NAS ce suportă nativ două HDD-uri, fie ele pe 3.5 sau 2.5 inch, chiar și SSD, dimensiunile sale nu sunt prea mari. Nici greutatea, fără HDD-uri adăugate, nu este ridicată, cu toate că este ceva mai mare decât a celorlalte două NAS-uri testate de mine (ASUSTOR 3102T – 1.17 kg și Synology DS218play – 0.87 kg).

Din punct de vedere al aspectului, Synology DS718+ nu se detașează de formatul obișnuit al unui NAS. Spre deosebire de celelalte două testate de mine, menționate mai sus, Synology DS718+ aduce sertare externe pentru HDD-uri și nu mai este nevoie să desfacem carcasa spre a avea acces la ele.

Totul se face extrem de simplu: doar apeși în partea de jos a fiecărui sertar și acesta se desface. Apoi nu mai trebuie decât să scoți sertarul cu totul, fără mai desface altă clemă sau ceva de genul ăsta.

HDD-urile se prind cu ajutorul șuruburilor pe care le primim în pachet și pot fi inserate în NAS în doar câteva secunde. Cele 2 unități HDD Seagate IronWolf Pro a câte 4 TB fiecare par a se integra perfect în aceste locașuri, mai ales când vedem că pe ele stă scris cu mândrie acronimul NAS.

Hard Disk-urile Seagate IronWolf Pro nu se diferențaiză ca aspect de unitățile clasice de stocare de acest gen, însă aduc multe optimizări și tehnologii special dezvoltate pentru utilizarea în NAS-uri, cu fiabilitatea necesară operării 24/7 și recuperarea ușoară a datelor puse în prim-plan. Despre ele vom vorbi un pic mai pe larg în capitolul următor.

Există posibilitatea de a bloca cele două sertare prin încuierea lor cu una dintre cheițele pe care le primim în cutie. Acestea sunt din plastic și nu aș pune mare bază pe încuietoare. Cu siguranță sunt pentru o asigurare suplimentară împotriva deschiderii accidentale a sertarelor și nu o măsură de a ține la distanță potențialele persoane rău-voitoare.

Majoritatea porturilor de conectivitate sunt amplasate pe spatele unității, sub ventilatorul de 92 mm, în timp ce partea frontală prezintă un port USB 3.0, precum și câteva LED-uri plus butoanele fizice Power și Copy.

Lateralele prezintă fante de aerisire sub forma denumirii producătorului, iar baza este simplă, cu 4 picioare din cauciuc ce asigură o stabilitate fermă pe poziție.

Synology DS718+ este un NAS ce poate fi așezat fără probleme la vedere în locuință, având un design simplu, ce nu iese în evidență printr-un aspect industrial. Este fabricat foarte solid din metal și plastic de bună calitate, numic nu lasă impresia de produs prost fabricat.

Instalare și utilizare

La fel cum am descoperit la Synology DS218play, și în cazul modelului superior în gamă aveam să termin instalarea și configurarea NAS-ului în doar câteva minute.

Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai importante puncte pro al dispozitivului, ușurința cu care orice tip de utilizator va reuși a-l pune în folosință și a-l configura mai departe după preferințe și necesități.

După ce ai terminat de montat cele două HDD-uri, care, în cazul unității de test au fost reprezentate de modele Seagate IronWolf Pro de câte 4 TB fiecare, nu-ți mai rămâne decât să cuplezi cablul de alimentare și mufa RJ-45 fiecare la locul ei.

Hard Disk-urile Seagate IronWolf Pro reprezintă una dintre cele mai sigure soluții de stocare pentru NAS-uri, putând fi utilizate cu succes și concepute pentru scenarii gen auxiliary storage, remote access, creative pro storage, backup and disaster recovery, virtualization și high data workload environments.

Seagate IronWolf Pro folosesc firmware Agile Array, cu optimizări RAID și soluție avansată de management al consumului. În plus, aceste HDD-uri includ senzori Dual-plane balance RV (Rotational Vibration).

Modelele Seagate IronWolf Pro cu capacități de stocare de 4 TB sau mai mult oferă gratuit serviciul de recuperare a datelor Seagate Rescue Services timp de 2 ani.

Oricare model Seagate din seria IronWolf Pro vine cu o garanție de 5 ani, la o rată de lucru de circa 300 TB pe an, fiind apte de lucru 24/7, cu optimizări RAID pentru integrarea cu succes în cele mai performante NAS-uri..

Apoi, ajungi la PC unde instalezi programul Synology Assistant care va detecta automat NAS-ul Synology DS718+. Dai dublu click pe el și se deschide o fereastră în browser unde ți se cere introducerea username-ului și a parolei. Din fabrică avem prestabilit username ”admin” fără parolă. Setezi apoi altă parolă și ești gata de a explora posibilitățile oferite de Synology DS718+ prin intermediul aplicației DSM, o aplicație web-based simplă, dar puternică.

Galerie cu capturi de ecran din aplicația desktop DSM pentru Synology DS718+:

În cadrul DSM găsim un Control Panel ce ne permite control deplin asupra funcțiilor NAS-ului Synology DS718+, precum și magazinul de aplicații cu nenumărate soft-uri. Unele dintre ele se adresează utilizatorilor casnici, altele sunt pentru experți ce vor să scoată totul dintru astfel de dispozitiv.

Pentru smartphone există în Google Play Store și în Apple App Store o suită de aplicații de la Synology, de bază fiind DS file. Aceasta îți permite control asupra celor mai importante funcții, chiar dacă nu poate fi comparată nici pe departe cu aplicația pentru desktop.

Screenshots din aplicația Synology DS file pentru Android:

Cele mai importante funcții ce pot fi îndeplinite de Synology DS718+ de către un utilizator casnic (cei profesioniști vor încerca să le folosească pe cele complexe) sunt:

  • Stocare de fișiere pe unitățile din NAS direct de pe PC, urmând a decide care dintre ele și de către ce utilizator pot fi folosite. Poate fi adăugată o nouă locație în My Computer ca o partiție suplimentară a sistemului, fără a mai fi necesară de fiecare dată intrarea în programul Synology DSM pentru a adăuga, șterge sau modifica fișierele.
  • Back-up de pe computer pe NAS sau chiar de pe NAS pe altul ori în cloud. Funcție foarte importantă mai ales pentru profesioniștii ce au nevoie ca datele lor să fie păstrate automat în mai multe locații.
  • Crearea propriului serviciu de cloud. Stochezi fișiere pe NAS de pe computer, tabletă sau smartphone, date pe care le poți accesa oricând prin intermediul internetului, de oriunde din lume, de pe oricare dintre dispozitive, precum și de către alți utilizatori.
  • Vizualizare, management și organizare a fișierelor video, audio și a fotografiilor. Pot fi accesate de pe orice dispozitiv ce are acces la NAS, de oriunde, iar sincronizarea se poate face automat.

Cele de mai sus reprezintă doar o mică parte a serviciilor pe care un NAS precum Synology DS718+ le pune la dispoziția utilizatorului. Mai adaug aici doar posibilitatea de a folosi NAS-ul pentru a stoca înregistrările de pe camere IP de supraveghere, cu două licențe oferite gratuit și până la maxim 40 de camere suportate, în funcție de nevoi.

Conectivitate

Aici Synology DS718+ propune un element foarte important pentru performanța și stabilitatea operării NAS-ului. Vorbesc despre cele două porturi LAN RJ-45 ce suportă Link Aggregation și Failover. Ce înseamnă asta? Că poți folosi două conexiuni la internet separate, ideal de la doi provideri diferiți, cumulând vitezele de acces de la ambele conexiuni. În plus, dacă (sau mai bine spus când) una dintre conexiuni pică, Synology DS718+ o folosește în mod automat pe cea de-a doua.

În afară de 2 x LAN, mai găsim pe Synology DS718+ 3 porturi USB 3.0, două pe spate și unul pe partea frontală, precum și un port eSATA.

Preț

NAS Synology DS718+ – 2.300 de lei pe PCgarage.ro

HDD Seagate IronWolf Pro 4 TB – 856 de lei pe PCgarage.ro

Concluzii

V-am spus de la bun început că un NAS precum Synology DS718+ poate fi folosit și pentru acasă, fără probleme, dar el se adresează mai degrabă profesioniștilor. Dacă însă vrei și, mai ales, îți permiți un astfel de NAS pentru home use atunci trebuie să știi că nu te va dezamăgi.

Nu am idee cum se va comporta de-a lungul timpului, dar în cele câteva săptămâni de test nu mi-a cauzat neplăceri. Poate doar unele aplicații de mobil ce par a fi făcute pe repede înainte și care dau crash de prea multe ori pot fi trecute ca părți negative. În rest, un NAS extrem de capabil, modulabil, cu multe opțiuni și funcții atât de bază, cât și avansate.

Și pentru că Synology DS718+ este extrem de capabil ar fi chiar păcat să nu fie folosit împreună cu unități de stocare precum Seagate IronWolf Pro, ce se vor dovedi cu siguranță parteneri de nădejde pe termen lung. În plus, performanța și tehnologiile din spatele acestor HDD-uri se potrivesc la fix cu ceeace oferă NAS-ul testat.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru NAS-ul Synology DS718+:

PRO

  • extrem de simplu de instalat și configurat pentru funcțiile de bază, de către orice tip de utilizator;
  • 2 porturi LAN ce suportă Link Aggregation și Failover;
  • multe funcții și aplicații disponibile;
  • până la 40 de camere IP suportate;
  • memoria RAM poate fi mărită, la fel și capacitatea de stocare prin adăugarea unei unități adiționale cu 5 sloturi, ce poate suporta până la 60 TB în plus față de cei până la 24 TB ai NAS-ului.

CONTRA

  • aplicațiile de mobil (testate doar pe Android) nu sunt cel mai bine optimizate;
  • doar 2 licențe de camere IP sunt oferite gratuit, celelalte până la 40 contra cost.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.