Netflix vrea să blocheze urgent account sharing-ul după rezultatele slabe din primul trimestru al anului

/
/
22 apr. 22
/

Netflix a anunţat rezultatele financiare din primul trimestru al anului. Chiar dacă veniturile au crescut cu aproximativ 10% până la 7.87 miliarde de dolari, pentru prima oară de foarte mult timp Netflix a pierdut abonaţi.

În primele trei luni ale anului Netflix a pierdut 200.000 de abonaţi, iar pentru următoarele trei luni estimările sunt şi mai pesimiste – minus 2 milioane de abonaţi. Aceste cifre au venit ca un şoc pe bursă, Netflix pierzând în doar câteva ore peste 56 de miliarde de dolari capitalizare bursieră.

Reprezentanţii companiei pun aceste scăderi pe seama încheierii pandemiei COVID-19, concurenţa din ce în ce mai agresivă, creşterea preţurilor practicată în anumite ţări şi chiar războiul din Ucraina.

Chiar dacă aceste justificări sunt importante, se pare totuşi că cele mai multe pierderi vin din aşa numitul fenomen de account sharing (împărţirea contului). Se pare că peste 100 de milioane de oameni folosesc în prezent conturile altora pentru a viziona conţinut Netflix, iar compania vrea să stopeze cât mai curând acest fenomen.

Netflix vrea să blocheze folosirea profilurilor în alte gospodării. Compania susţine că are capacitatea de a face acest lucru, iar pentru a oferi în continuare acces şi în afara locuinţei titularului, va implementa o funcţie denumită “Extra Member” ce va permite crearea unor conturi secundare cu user şi parolă ce vor fi asociate cu contul principal. Aceste conturi secundare vor fi taxate suplimentar şi vor fi limitate la un maxim de două / cont principal.

O altă sursă de monetizare ar putea fi şi introducerea de abonamente mai ieftine, dar cu reclame. Această soluţie se află încă într-o fază incipientă de testare, însă prin 2023 ar putea deveni o variantă pentru companie.

Sursa: androidauthority.com
Categorii: Software
Cuvinte cheie: account sharing, netflix
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Primul automobil Toyota ce poate fi blocat, deblocat și pornit cu Samsung Wallet din ianuarie 2026

Samsung Wallet are și funcția de blocare, deblocare și chiar pornire pentru un automobil, iar din ianuarie 2026 pe listă au intrat și vehicule Toyota.

CNAS ar putea lansa la vară noul sistem electronic eSănătatea mea (informaţii transmise în timp real, acces la date prin aplicaţie mobilă etc.)

România foloseşte în prezent un sistem electronic în sănătate, însă acesta este învechit şi nu de puţine ori pică cu orele. Tocmai de aceea încă se practică reţetele scrise, ca variantă de rezervă pentru situaţiile neplăcute generate de mediul online.

Teatrul Naţional Radiofonic va lansa pe 15 ianuarie o platformă de streaming online ce va conţine cea mai amplă colecţie de teatru radiofonic din România

Dacă sunteţi pasionaţi de teatru radiofonic, în cele ce urmează veţi descoperi informaţii despre un proiect interesant al celor de la Teatrul Naţional Radiofonic.