NOD, cel mai mare distribuitor IT&C din România, anunţă o creştere a profitului de peste 250%

/
/
2 iun. 21
/

Network One Distribution (NOD), cel mai mare distribuitor IT&C din România, a publicat rezultatele financiare pentru anul 2020.

Anul trecut compania a avut o cifră de afaceri de 1.76 miliarde de lei, în creştere cu 30.5% vs 2019, însă rezultatul cel mai spectaculos este la nivel de profit: NOD a obţinut în 2020 un profit de 48.5 milioane lei, în creştere cu 256.4% vs 2019.

Sigur că nu totul este roz, datoriile totale au atins 415 milioane lei, de la 362.9 milioane de lei în 2019, iar creanțele au urcat cu 29,2%, la 266.11 milioane lei.

NOD distribuie branduri internaţionale, dar comercializează şi produse sub brand propriu precum Serioux (produse IT), Horizon (televizoare), Heinner (electrocasnice), Heinner Home (textile pentru casă), U-Grow (produse pentru copii), Momki (jucării) și Pegas (biciclete). Pentru cei care nu îşi aduc aminte, NOD este compania care vinde televizoare Diamant by Horizon şi va lansa în curând frigidere sub numele Fram.

Suplimentar activităţii de distribuţie, NOD mai furnizează soluții cloud și servicii profesionale precum management al activelor software (SAM), migrare și instalare de soluții Microsoft, audit GDPR (regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal) și soluții de tip city manager pentru gestionarea diferitelor procese automatizate în cadrul unei administrații publice.

Via: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.