Un articol recent de pe blogul oficial al Nokia ne luminează cu privire la ce să ne aşteptăm de la noul lor sistem de operare ce va face carieră pe Nokia N8 – Symbian^3:
1. Grafică mai bună – software mai rapid şi o nouă arhitectură grafică cu implementarea accelerări hardware. Touchul şi răspunsul la atingere va fi spontan, scroll kinetic. Întreaga interfaţă este customizabilă suportând aplicaţii şi teme care vor transforma telefonul după gustul fiecăruia;
2. Multi touch – pinch to zoom şi posibilitatea de a scrie mult mai rapid pe tastatura virtuală (atingi mai multe taste în acelaşi timp). Multi touch-ul este important pentru cei care dezvoltă jocuri deoarece astfel pot crea o experienţă mult mai interesantă;
3. Noi opţiuni multimedia – suportul pentru output HDMI spre a afişa clipuri şi fotografii pe televizor, Dolby Digital Audio (mi se pare o nebunie să implementezi o tehnologie de asta pe telefon, până la urmă difuzoarele sale sunt micuţe şi nu are cum să te implice ca un set de boxe veritabil), widget pentru controlul a ceea ce se redă, noul player multimedia botezat Fusion;
4. Multitasking îmbunătăţit – normal că este o versiune cu un management eficient al resurselor (parcă zici că vorbesc de dezvoltare durabilă la clasă), Alt-Tab pentru switch-ul între aplicaţii;
5. Geolocalizare – un cuvânt de ordine pentru mobilele de top în 2010. Vei afla date despre zona în care te afli şi vei avea acces la cele mai apropiate servicii şi printr-o opţiune pusă la dispoziţie numită – Here and Now;
Video cu specificaţiile de care am scris. Symbian pregăteşte terenul pentru fratele mai mare MeeGo. Nu trebuie să nu luăm în seama importanţa Symbian în versiunea ^3 ce se va adresa telefoanelor din zona de mijloc.