Nokia G21 – primele specificaţii pentru un nou smartphone de buget

14/01/2022

HMD Global pregăteşte un nou smartphone de buget, unul care la prima vedere pare a se numi Nokia G21.

Telefonul a primit mai multe certificări, inclusiv o listare scurtă pe site-ul unui retailer din Rusia. Pe baza acestor surse vă putem prezenta o serie de specificaţii ale device-ului:

  • ecran IPS LCD de 6.5 inci cu rezoluţie HD+ (1600 x 720 pixeli) şi aspect 20:9;
  • procesor octa-core (foarte probabil un Unisoc);
  • 4 GB RAM + 64 / 128 GB spaţiu de stocare cu suport pentru card microSD de până la 512 GB;
  • cameră foto triplă cu 50 Megapixeli wide + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp + 2 Megapixeli macro;
  • cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 5050 mAh cu încărcare rapidă.

Nu ştim când va avea loc lansarea oficială, însă aceasta nu ar trebui să întârzie prea mult.

Din păcate HMD Global nu iese din zona smartphone-urilor de buget, în acest moment compania neavând niciun telefon mid-range sau high-end.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.