Noul BMW Seria 5 – primele impresii

26/05/2023

BMW România s-a mișcat excelent și ne-a pus fizic alături de un exemplar Seria 5 din cea mai recentă generație, anume a 8-a, exact în aceeași zi în care mașina a fost prezentată în mod oficial la nivel internațional. Am avut așadar șansa de a vedea pe viu, cum se spune, un exemplar de preserie al unui automobil emblematic de-al bavarezilor, cel ce a dat naștere actualului mod de denumire al modelelor BMW (Seria 3, Seria 5, Seria 7 ș.a.m.d.). Vă spun mai departe cum mi s-a părut mașina și nu aș vrea să aduc aici multe specificați și alte detalii pe care le găsiți cu o simplă căutare online într-o multitudine de surse. Dacă tot am văzut și atins mașina, aș vrea să mă concentrez pe asta aici.

În primul rând aș vrea să spun că deși locația de prezentare a fost una spectaculoasă și că în realitate luminile de acolo nu creau niciun fel de probleme, din poze este cam greu să vă dați seama exact cum și ce. Sunt multe reflexii ce nu-i fac un favor subiectului principal, adică noului BMW Seria 5 2023.

Designerii și inginerii ce au fost implicați în conceperea și dezvoltarea acestei generații au avut trasată sarcina de a face din Seria 5 o mașină la fel de agilă și de plăcută la condus ca un Seria 3, care să ofere în același timp spațiul și confortul dintr-o Seria 7. Simplu!

Ei bine, până să ajungem la interior, hai să vă spun cum mi se pare mie pe afară noul BMW Seria 5. Sincer, este o apariție originală în gama BMW, dar mi se pare că nu are cea mai expresivă personalitate, ca să zic așa. Sigur că aprecierile legate de design sunt complet subiective și că fiecăruia dintre noi i se poate părea diferită.

Eu văd o siluetă ce pare că se aseamănă un pic cu cea de Seria 2 Gran Coupe și mai puține linii curbe decât la vechiul Seria 5. Formele ascund o limuzină ce a crescut mult în dimensiuni față de generația pe care o înlocuiește, noul BMW Seria 5 fiind acum mai lung cu aproape 10 cm (a trecut de pragul a 5 metri lungime – 5060 mm), lat de 1.9 metri (+32 cm) și înalt de 1515 mm (+36 mm). Grila se păstrează în limite absolut normale, nu se duce nici spre zona Seria 4 și nici spre Seria 7. Dar poate fi comandată cu iluminare, așa cum se poate observa din imaginea reprezentativă a acestui articol.

Cifra 5 este scoasă în evidență de mai multe ori, inclusiv pe capacul portbagajului, la inscripția 520i, prima cifră este mai mare decât cele ce urmează. Apoi, mai vedem un 5 pe elementul auriu din spatele geamului portierei spate, pentru ca un altul să apară ambutisat pe montantul B:

Dacă lăsăm exteriorul și mergem prima dată înăuntru pe banchetă, remarcăm că, deși nu este spațiu chiar ca în Seria 7, se apropie. La cap poți avea probleme dacă ești înalt de peste 1.9 metri, ca mine, dar în rest nu mai sunt de făcut alte reproșuri. Poziția este excelentă, una dintre cele mai bune banchete pe care m-am așezat până acum.

Șezutul este mult ridicat spre față, astfel ai o poziție cumva naturală pentru picioare, ce sunt în acest fel și bine susținute până spre genunchi. Spătarul are și el un unghi care te lasă să te relaxezi, nu stai deloc încordat.

În față, scaunele sunt și ele așa cum mă așteptam, oferă atât un excelent suport lateral, cât și mult confort. Spațiu este din belșug pe orice direcție aici.

Layout-ul bordului se înscrie în noua linie de design interior BMW, cu cele două ecrane (de 12.3 inch pentru instrumentarul de bord și de 14.9 inch pentru sistemul de infotainment) care se continuă unul în prelungirea celuilalt pe un panou ușor curbat. Puține butoane fizice și-au mai găsit loc în noul BMW Seria 5, mai toate din cele dispuse pe planșa de bord și pe consola centrală fiind de tip capacitiv.

Ca materiale există o diversitate extrem de largă. Pe mașina expusă au fost atât de multe tipuri, nuanțe și texturi încât cu greu le-am putut admira pe fiecare în parte în măsura în care mi-aș fi dorit. Bine, până la urmă vorbim despre un showcar ce avea menirea de a ne arăta cât de mult poate fi personalizat noul BMW Seria 5.

O funcție specială pe care au și testat-o mulți dintre participanți este cea prin care unul sau mai mulți pasageri se pot distra în anumite jocuri direct pe ecranul sistemului multimedia, ce rulează iDrive 8.5.

Practic, cu aplicația AirConsole instalată pe smartphone, îl transformi pe acesta într-un controller pentru jocul instalat în noul BMW Seria 5. Este interesantă ideea, dar mi se pare utilă în special pentru BMW i5, adică pentru versiunea full electrică a noii limuzine, pentru momentele în care aștepți încărcarea bateriei la o stație publică.

BMW i5 va fi disponibil în două versiuni inițial, anume i5 eDrive40 (1 motor electric, propulsie, 340 CP și 430 Nm, baterie de 81.2 kWh, autonomie între 477 și 582 km) și i5 M60 xDrive (2 motoare, tracțiune integrală, 601 CP și 820 Nm, baterie tot de 81.2 kWh, autonomie între 455 și 516 km).

Versiunile ce includ motoare cu ardere internă vor fi la startul vânzărilor 520i (208 CP) și 520d (197 CP), cu dieselul disponibil cu propulsie sau sistem xDrive. Din primăvara anului viitor, vor fi introduse în ofertă și variante PHEV – 530e (2.0l benzină cu putere totală de 299 CP) și 550e xDrive (3.0l cu 6 cilindri în linie și putere totală de 489 CP). Autonomiile în mod pur electric sunt între 87 și 102 km. Peste aproximativ un an este promisă și o versiune diesel cu 6 cilindri în linie și capacitate de 3 litri.

Prețurile pentru noul BMW Seria 5 arată așa (EUR cu TVA):

🔵 520i – 58.965;

🔵 520d – 61.285;

🔵 520d xDrive – 63.843;

🔵 i5 eDrive 40 – 70.150;

🔵 i5 M60 xDrive – 99.603.

Sunt curios să-mi spuneți cum vi se pare vouă noul BMW Seria 5, așa că vă rog să ne spuneți tuturor părerea voastră în secțiunea de comentarii.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.