OLX obligă orice utilizator să se logheze pe site pentru un plus de securitate

/
/
14 ian. 17
/

OLX îşi doreşte să devină o platformă de anunţuri mult mai sigură, iar în 2017 vor implementa câteva schimbări menite să asigure un plus de securitate atât vânzătorilor, cât şi cumpărătorilor.

Prima modificare a apărut încă de la începutul acestui an, iar de câteva zile indiferent dacă îţi doreşti să publici un anunţ sau să cumperi un produs eşti obligat să te loghezi în contul de utilizator. OLX susţine că această obligativitate “oferă garanţia că persoana cu care urmezi să faci o tranzacţie este una reală şi că are cele mai bune intenţii’.

O altă schimbare implementată în primele zile din 2017 se referă la logarea în site prin intermediul contului de Facebook. O astfel de logare exista deja în aplicaţia OLX, iar de acum se poate face acelaşi lucru şi pe PC.

Pentru că există numeroase solicitări legate de implementarea unui sistem de calificative care să ateste seriozitatea unor vânzători sau cumpărători, se pare că OLX lucrează deja la ceva similar pentru 2017, însă în primă fază aceste schimbări vor pune în valoare doar vânzătorii corecţi.

Îmi place să văd că cea mai mare platformă de anunţuri din România vrea să ofere un plus de siguranţă utilizatorilor săi. Nu sunt puţine cazurile de înşelătorii realizate prin intermediul OLX.

Sursa: blog.olx.ro
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: OLX, platforma de anunturi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

O nouă bancă din top 10 ar putea dispărea în curând din România (aceasta a fost scoasă la vânzare încă de anul trecut)

Sectorul bancar este unul de aglomerat în ţara noastră, iar acesta pare a trece printr-un proces de consolidare, unul în urma căruia vom avea mai puţine bănci, dar mai puternice.