Smartphone

OnePlus a lansat cel mai nou şi mai puternic smartphone al său, OnePlus 12. Evenimentul de prezentare a fost unul cu un puternic caracter emoţional, compania chineză împlinind luna aceasta 10 ani de existenţă.

OnePlus 12 nu este un telefon la care s-a muncit prea mult la nivel de design, diferenţele estetice între el şi OnePlus 11 5G fiind minime. În schimb există diferenţe notabile din punct de vedere hardware, noua versiune fiind o mică bestiuţă în lumea Android:

  • display curbat AMOLED de 6.82 inci cu rezoluție 3168 x 1440 pixeli, luminozitate de până la 4500 nits în peak şi până la 1600 nits în utilizare normală, rată de refresh la adaptivă 1 – 120Hz, PWM Dimming de 2160 Hz. certificare Dolby Vision și HDR10+, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2, certificare IP65;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 octa-core realizat pe 4nm, Adreno 750 GPU, 12 / 16 / 24 GB RAM LPDDR5X și 256 / 512 GB / 1 TB stocare de tip UFS 4.0;
  • Android 14 cu ColorOS 14 în China și OxygenOS 14 în Europa;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6e/7, bluetooth 5.4, difuzoare stereo, NFC, USB Type-C 3.2, localizare tri-band pe GPS, GLONASS, BDS, GALILEO și QZSS, cititor de amprentă optic integrat în display, port infraroşu;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony LYT-808, f/1.6, PDAF și OIS, periscope telephoto cu senzor OmniVision OV64B de 64 Megapixeli cu f/2.6, OIS, zoom optic 3x, zoom lossless 6x, zoom digital 120x, ultrawide de 48 Megapixeli cu senzor Sony IMX581, f/2.2, unghi de 114 grade, 3.5cm macro, autofocus, calibrare a culorilor de la Hasselblad, dual-LED flash, filmează 8K cu 24 fps, 4K cu până la 6o fps, gyro-EIS;
  • cameră de selfie-uri de 32 Megapixeli cu senzor Sony IMX615, f/2.4, înregistrează 4K la 30 fps;
  • baterie de 5400 mAh (dual cell) cu încărcare pe fir la 100W (de la 0 – 100% în 26 de minute), încărcare wireless la 50W (de la 0 la 100% în 55 de minute), 220 gr. și dimensiuni de 164.3 × 75.8 × 9.15 mm.

OnePlus 12 este construit dintr-un amestec de sticlă şi metal, dispune de clasicul buton Alert Slider, iar suplimentar vine cu un chip denumit Display P1 ce ajută ecranul să reziste mai mult în timp dacă este folosit la luminozitate foarte ridicată.

Ansamblul foto are ceva potenţial, avem senzori noi, tehnologia Hasseblad pentru calibrarea culorii a ajuns la a patra generaţie, există şi ceva tehnologie AI, avem deci toate premisele pentru rezultate fotografice la nivel de device premium.

Momentan OnePlus 12 este disponibil doar în China, în Europa lansarea urmând a avea loc luna viitoare. Iată preţurile practicate în ţara asiatică:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 607 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 677 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 748 dolari;
  • 24 GB RAM + 1 TB stocare – 818 dolari.
Sursa: gsmarena.com