OnePlus pregăteşte un flagship mai compact cu ecran de 6.3 inci şi puternicul procesor Qualcomm Snapdragon 8 Elite la bord

Smartphones
/
/
8 dec. 24
/

Smartphone-urile de dimensiuni reduse, mai compacte, nu au în general succes la vânzări, chiar dacă pe reţelele de socializare mulţi susţin că s-au săturat de telefoanele mari (totul este la nivel declarativ, vânzările spun altceva).

Spre exemplu, în cazul seriei flagship Samsung Galaxy S24, modelul cel mai mic şi mai accesibil, Samsung Galaxy S24, se vinde cel mai slab, chiar dacă acesta este împins puternic în faţă şi la abonamentele operatorilor telecom. Într-un articol din octombrie chiar vă spuneam că există zvonuri ce afirmă că viitorul Samsung Galaxy S26 ar putea fi anulat, tocmai pe acest considerent.

Chiar şi aşa o anumită cerere există, mai ales în rândul doamnelor şi domnişoarelor (acestea vor în general modele mai compacte, mai uşor de utilizat).

Producătorul chinez OnePlus pregăteşte un astfel de device, chiar un flagship (mai) compact aş putea spune. Surse din China susţin că se lucrează la aşa numitul OnePlus Ace 5 Mini, un telefon cu ecran de 6.3 inci cu rezoluţie 1.5K, procesor de top Qualcomm Snapdragon 8 Elite şi senzor foto wide de 50 Megapixeli Sony IMX906.

Acest smartphone ar putea fi lansat undeva în primăvara anului viitor, însă până atunci vom mai afla cu siguranţă multe alte detalii.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus continuă să bată în retragere, iar mai nou aflăm că ar putea renunţa complet la smartphone-urile compacte

După decizia extrem de controversată de a-și restânge prezența internațională și de a se retrage din piețe cheie din Europa și America de Nord, semnalele din industrie arată că procesul de simplificare extremă a portofoliului continuă. De această dată, la nivel de format și varietate de produse.

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Dacă ai un smartphone OnePlus, află dacă eşti eligibil pentru actualizarea la ColorOS 17 (dacă nu ştiai, interfaţa OxygenOS va fi retrasă)

Săptămâna trecută am aflat oficial că OnePlus iese din Europa, deci şi din România. Cu toate acestea, toate device-urile existente deja în piaţă vor primi suport software adecvat, cât şi asistenţă pe toată perioadă legală de garanţie.