Oppo A31 – smartphone de buget cu 128 GB spaţiu de stocare

/
/
16 feb. 20
/

În foarte scurt timp smartphone-urile Oppo vor ajunge pe canal oficial în ofertele retailerilor Altex şi eMAG, astfel că noile modele ne vor interesa mai mult deoarece le-am putea achiziţiona şi noi direct din România.

Cel mai nou device al producătorului chinez este Oppo A31, un telefon al contrastelor. Spun acest lucru pentru că avem specificaţii interesante precum 4 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare, baterie de 4230 mAh, cât şi unele mai modeste: procesor MediaTek Helio P35, display HD+ sau port microUSB 2.0.

Preţul acestui smartphone va fi de 190 dolari, nu foarte mic ţinând cont că în curtea Oppo există alte modele mai bine echipate pentru aceiaşi bani, însă lansate sub brandul secundar Realme.

Specificaţii complete pentru Oppo A31:

  • display IPS de 6.5 inch cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, aspect 19:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor MediaTek Helio P35 de tip octa-core, IMG PowerVR GE8320 GPU, 4 GB RAM și 128 GB spaţiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 9.0 cu interfaţa ColorOS 6.1;
  • dual-sim, 4G VoLTe, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, radio FM, port microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă;
  • 12 Megapixeli cu PDAF, EIS, f/1.8, LED flash + 2 Megapixeli macro cu f/2.4 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 4230 mAh cu încărcare standard la 10W, 180 gr. greutate şi 8.3 mm grosime.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Oppo, Oppo A31
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.