Oradea are propria companie aeriană – Air Oradea

/
/
30 sept. 21
/

Mai ţineţi minte articolul de la început de august prin care vă spuneam că Oradea vrea să îşi înfiinţeze propria companie aeriană ?

Unii au râs, alţii au încurajat ideea, cert este că Air Oradea există. Preşedintele Consiliului Judeţean Oradea, Ilie Bolojan, a confirmat noua societate, primăria şi consiliul fiind pe ultima sută de metri cu definitivarea documentaţiei.

SC Air Oradea SA (numele complet) va avea un capital de aproximativ 15 milioane de lei, din care 9 milioane de lei aportul oraşului şi 6 milioane de lei aportul judeţului. Oraşul va avea astfel 60% dintre acţiuni, iar judeţul 40%.

Noua companie aeriană va avea cel puţin 3 zboruri zilnice către Bucureşti în zilele lucrătoare, cel puţin 2 zboruri zilnice către Bucureşti în weekend şi cel puţin 4 zboruri săptămânale către destinaţii europene cu statut de huburi internaţionale.

Foarte curând se va decide dacă cele două aeronave cu o capacitate maximă de până la 75 de locuri vor fi închiriate sau cumpărate. Există deja un business plan, iar în zilele următoare se vor declanşa şi procedurile de licitaţie pentru închirerea de echipaj.

Air Oradea va avea drept obiective principale dezvoltarea transportului aerian local, atragerea de noi investitori şi turişti în Oradea şi Bihor, cât şi crearea unor mase critice de pasageri care să frecventeze aeroportul local.

Sursa: ebihoreanul.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Va fi 2027 anul în care vor dispărea smartphone-urile noi cu preţ de sub 1000 lei?

Până mai ieri, cu un buget de 1000 de lei îţi puteai cumpăra un smartphone decent. Poate nu făcea cele mai bune poze noaptea și nici nu rula cele mai pretențioase jocuri la detalii maxime, dar își făcea treaba onorabil zi de zi.

Chinezii de la Zoomlion au lansat cel mai puternic tractor din lume, unul cu o putere maximă de 1600 CP

Dacă te gândești la tractoare masive, capabile să tracteze utilaje uriașe pe mii de hectare, probabil îți vin în minte nume legendare precum John Deere, Case IH sau Fendt. Însă, regulile jocului tocmai au fost rescrise.

Digi Mobil pregăteşte asaltul pentru 2027 şi se apropie foarte mult de Orange, încă liderul pieţei telecom după numărul de clienţi

Grupul DIGI a publicat rezultatele financiare aferente celui de-al treilea trimestru din 2026, iar rezultatele continuă să prelungească şedinţele operaţionale din birourile concurenţei.