Pe 11 mai, Sony va lansa smartphone-urile Sony Xperia 10 IV şi Xperia 1 IV – preţurile se anunţă uriaşe

/
/
8 mai 22
/

Pe 11 mai Sony va lansa primele sale smartphone-uri pe anul acesta – Sony Xperia 10 IV şi Xperia 1 IV. Zvonurile au tot curs în ultimele zile, astfel că vă putem prezenta câteva detalii despre fiecare device, cât şi preţurile din Europa.

Sony Xperia 10 IV va fi modelul “accesibil”. Acesta ar urma să dispună de un display OLED de 6 inci, procesor Qualcomm Snapdragon 690 de tip octa-core cu Adreno 619L în poziţia de GPU, 6 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare, cameră triplă, baterie de 4000 mAh şi Android 12.

Acest telefon va fi disponibil pe  albastru, verde, mov şi alb şi va costa 499 euro. Oare cine va plăti aproape 2500 lei pe un device cu Qualcomm Snapdragon 690 ?

Sony Xperia 1 IV va fi flagship-ul, va fi cel mai cel dintre smartphone-urile Sony pe 2022. Acesta ar urma să aibă un ecran OLED de 6.5 inci cu rezoluţie 4K, rată de refresh de 120Hz şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 cu Adreno next-gen drept GPU, 12 GB RAM, 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu 3 x 48 Megapixeli, optică ZEISS şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 45W.

Telefonul va fi disponibil pe negru, mov şi alb la un preţ de 1399 euro. Şi totuşi, sunt aproape 7000 de lei.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Sony
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

Sony îşi încalcă promisiunea făcută către clienţi şi nu mai aduce Android 17 pe smartphone-ul Sony Xperia 10 VI

Într-o industrie în care suportul software pe termen lung a devenit un argument de vânzare cheie, Sony reușește performanța negativă de a face un pas înapoi. Japonezii au confirmat oficial că Sony Xperia 10 VI nu va mai primi actualizarea la Android 17, deși la lansarea din 2024 au promis explicit trei noi generații ale…