Pe fondul vânzărilor scăzute, Mitsubishi Motors ar putea renunţa la Europa

/
/
28 iul. 20
/

Mitsubishi Motors şi-a prezentat planul de eficientizare a business-ului pe termen mediu, iar una dintre deciziile companiei este surprinzătoare: în viitorul apropiat brandul auto japonez nu va mai lansa niciun produs nou în Europa, iar ulterior ar putea renunţa la această piaţă. Constructorul nipon se va concentra pe piețele din regiunea ASEAN (sud-estul Asiei) și pe zonele Oceania, Asia de Sud, America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu.

În acest moment Mitsubishi Motors nu mai are nicio unitate de producţie în Europa, iar costurile de marketing şi de funcţionare fac neprofitabilă marca pe această piaţă. Cel mai vândut autoturism Mitsubishi în Europa este SUV-ul Outlander şi chiar dacă noua generaţie ar trebui să ajungă pe pieţele globale din 2021, pe bătrânul continent acest lucru nu se va mai întâmpla.

Fanii brandului Mitsubishi se vor mulţumi pentru următoarea perioadă doar cu modelele existente acum în showroom-uri. Dacă planul “Small but Beautiful” îşi va respecta cursul, în 2-3 ani Mitsubishi Motors va renunţa la prezenţa sa în Europa.

Sursa: thecarexpert.co.uk
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dispar samsarii de maşini? Guvernul vrea să limiteze foarte mult numărul de autovehicule pe care o persoană fizică le poate aduce în ţară

Piaţa auto de maşini second-hand din România va primi în curând noi reglementări, unele mai clare şi mai civilizate (aş zice eu).

Dacia ar putea lansa în vara acestui an un cvadriciclu electric fabricat în România, la un preţ de aproximativ 6000 de euro

În toamna anului trecut, Dacia făcea valuri cu conceptul Dacia Hipster. Acest autovehicul 100% electric de 3 metri lungime, 1,53 metri înălţime şi 1,55 metri lăţime, promitea să devină un partener ideal în jungla urbană.

După două luni dezastruoase, piaţa auto de maşini noi din România îşi revine uşor în martie 2026, ajutată de vânzările bune ale maşinilor electrice

Primele două luni ale anului au fost dezastruoase pentru piaţa auto de maşini noi din România, numărul înmatriculărilor fiind în scădere cu 29.93% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025.