Pliabilul Motorola Razr 40 Ultra apare în noi randări detaliate

/
/
13 mai 23
/

Motorola pregăteşte lansarea a două noi smartphone-uri pliabile, Motorola Razr 40 şi Razr 40 Ultra. Dacă primul va fi ceva mai simplu şi mai accesibil, cel de-la doilea se anunţă a fi unul premium.

Cunoscutul zvonac Evan Blass a publicat o serie de randări detaliate cu Motorola Razr 40 Ultra, iar acesta arată foarte bine:

Îmi place să văd că Motorola se gândeşte la o varietate de culori, iar display-ul acela secundar va întoarce cu siguranţă priviri. Sunt sigur că Motorola a gândit şi câteva funcţionalităţi pentru el, astfel că nu va fi unul doar pentru afişarea de informaţii standard (vreme, ceas, notificări etc.).

Nici la nivel hardware Motorola Razr 40 Ultra nu va sta rău, sursele actuale indicând un hardware potent:

  • display principal de 6.9 inci cu rezoluţie de 2640 x 1080 pixeli şi rată de refresh de până la 144Hz şi ecran secundar de 3.5 inci cu rezoluţie de 1066 x 1056 pixeli;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1 realizat pe 4nm cu Adreno 730 GPU;
  • până la 12 GB RAM şi până la 512 GB stocare;
  • cameră foto dublă cu senzor wide Sony IMX563 de 12 Megapixeli + senzor ultrawide SK Hynix Hi1336 de 13 Megapixeli;
  • cameră frontală de 32 Megapixeli cu senzor OmniVision OV32B40;
  • baterie de 3640 mAh cu încărcare rapidă la 33W;
  • Android 13.

Motorola Razr 40 Ultra ar urma să fie lansat undeva în vară, deci nu mai avem mult de aşteptat.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Motorola Signature 27 a fost lansat oficial cu cameră periscop de 200 MP, ecran de 12.000 niți și baterie de 7000 mAh, iar pachetul la precomandă include un smartwatch în valoare de 2.500 lei oferit cadou

Motorola a prezentat astăzi oficial signature 27, noul său telefon flagship, după ce la sfârșit de septembrie compania a oferit primele detalii. Cea mai mare parte a comunicatului de presă se concentrează pe camere, asta și fiindcă DxO Mark i-a oferit deja telefonului distincția Gold Label Camera. Camera principală are 50 MP și un senzor…

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile ieftine în 2026 (entry spre mid-range, best-buy cu preț de până în 2000 lei)

Unele modele sunt mai degrabă mid-range, dar sunt trase cumva în jos ca poziționare și nu se încadrează 100% în segmentul respectiv. Haideți să descoperim 10 telefoane mobile poziționat ceva mai așezat ca preț.