După ce smartphone-uri în adevăratul înţeles al cuvântului (exemplu unu, exemplu doi) a venit rândul a două telefoane de buget cu dotări ok pentru preţul la care le găsiţi în magazin. În eventualitatea în care le luaţi la semnarea unui contract nu vă scot din buzunar mai mult de 2 – 300 lei cu abonament de bază.
Am să încerc a-mi organiza şi eu reviewurile. De acum încolo vor fi de genul:
Preview – prezentarea datelor tehnice şi impresiile la prima vedere;
Prezentarea propriu-zisă – cu exemple de fotografii, video, conectarea la internet sau funcţiile incluse;
Concluziile – câteva rânduri cu date mai mult sau mai puţin interesante – ce mi s-a părut mie a ieşi în evidenţă.
Sper să le fac din ce în ce mai “pro” fără a uita şi o tuşă personală.
Nokia C5 675 lei:
– este mai “nou” având premiera în .ro acum câteva luni;
– ecran de 2,2 inch cu rezoluţie 240×320 pixeli şi 16,7 milioane culori. Întradevăr se vede foarte clar graţie milioanelor de culori incluse că rezoluţia sau mărimea displayului nu sunt generoase după standardele actuale. Vorbim de un model sub 180 euro la liber :);
– procesor de 600 Mhz, 128 Mb RAM, 256 Mb ROM din care 50 de Mb sunt disponibili pentru stocarea de fişiere, vine cu microSD de 2 Gb şi suportă până la 16 Gb, sistem de operare Symbian OS 9.3 Series 60;
– cameră de 3,2 megapixeli cu led flash (destul de puternic) şi cameră secundară VGA pentru videoapeluri;
– 3G, HSDPA, bluetooth 2.0, microUSB, jack de 3,5 mm, A-GPS, radio FM;
– baterie de 1050 mAh, 89,3 grame şi 12,3 mm grosime (este foarte uşor, aş zice “light”).
Finisarea este fără de reproş cu o margine de metal plăcută la atingere. Nu am intrat pe net cu el dar o să revin cu detalii în prezentarea telefonului.
Nokia E63 – 765 lei:
– este continuarea unor modele de succes ce şi acum au o groază de persoane ce le folosesc şi anume Nokia E71 şi E72 (eu am dat şi de o clonă a E71). Am şi făcut un fel de comparativ între low-budgetul E63 şi modelele E71 şi E72;
– ecran de 2,36 inch cu rezoluţie 320×240 pixeli şi 16 milioane culori (aşteptam mai mult din partea ecranului dar poate că sunt prea cârcotaş);
– procesor de 368 Mhz, 128 Mb RAM, 256 Mb ROM cu 110 Mb disponibili, microSD de până la 16 Gb, sistem de operare Symbian OS 9.2 Series 60;
– cameră de 2 Megapixeli cu led flash (puţin cam anemic) şi cameră secundară VGA;
– tastatură qwerty care merge ca un ceas elveţian :), Wi-Fi b şi g, microUSB, bluetooth 2.0, jack de 3,5 mm, radio FM cu RDS;
– baterie de 1500 mAh, 126 grame, 13 mm.
Spatele telefonului are un “grip” bun dacă am vorbi în limbaj al celor din zona auto.
Detalii în curând.

Categorii: symbian

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.