Primul smartphone cu încărcare pe fir la 200W – iQOO 10 Pro și tehnologiile Vivo ce le aduce în pachet

/
/
29 iul. 22
/

Vivo a trimis un comunicat legat de lansarea primului smartphone din lume cu încărcare la 200W – iQOO 10 Pro, de aici trag concluzia că am putea avea și un debut local pentru acest telefon. Ar fi prima dată când un device din seria iQOO ajunge pe canal oficial*.

Specificații complete pentru vivo IQOO 10 Pro:

🟦 display AMOLED de 6.78 inci cu rezoluție 3200 x 1440 pixeli, luminozitate de până la 1500 nits în peak, rată de refresh de până la 120Hz, response rate de până la 300 Hz, protejat cu sticlă SCHOTT Xensation Up;

🟦 procesor Qualcomm Snapdragon 8 Plus Gen 1 dezvoltat pe 4nm, 12 GB memorie RAM de tip LPDDR5, 256 / 512 GB stocare de tip UFS 3.1

🟦 OriginOS dezvoltat pe Android 12;

🟦 dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, bluetooth 5.3, 2.4 / 5 GHz MIMO, difuzoare stereo, NFC, USB Type-C 2.0, localizare prin A-GPS / GPS / GALILEO/ GLONASS / BDS / QZSS, port infraroșu, cititor de amprentă ultrasonic integrat în ecran;

🟦 wide de 50 Megapixeli cu f/1.88, gimbal stabilizer – echivalent 23 mm, tele de 14.6 Megapixeli cu zoom optic 3x și OIS – echivalent 69mm, ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.27 – echivalent 15 mm, filmează până la 8K cu 30 fps;

🟦 cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.45 – echivalent 27mm;

🟦 baterie de 4700 mAh cu încărcare la 200W pe fir (de la 1 – 100% în 10 minute), încărcare wireless la 50W, 215.4 gr. în varianta de culoare pe negru și 216.2 gr. în ediția Legend, dimensiuni de 164.91 x 75.5 x 9.49 mm.

*Se precizează la un moment dat în comunicat că este un smartphone de gaming conceput special pentru zona APAC (Asia-Pacific). Îl vom găsi și în România, dar adus pe canal gri sau negru, nu pe canal oficial. Plus că există opțiunea în a fi cumpărat din China (fără suport software local, garanție de 1 an și realizată într-un mod mai complicat etc). 

Încărcarea la 200W a fost posibilă pentru că Vivo a adus 10 inovații pentru baterie: electrolit nou, cip cu pompă de încărcare pe 3 căi, separator nou pentru bateri, mod nou de aranjare, aplicarea unui nou gel de tip termo-conductor, circutit de protecție nou, algoritm de întreținere pentru baterie. Vivo afirmă că bateria își prezervă 80% din capacitate și după 1600 de cicluri de încărcare.

M-am uitat pe specificațiile sale și am remarcat că Vivo față de alte companii pe seriile dedicate de gaming a alocat o sumă din tehnologiile implementate pe Vivo X80 Pro. Au pus preț și pe cum se descurcă telefonul la nivel de cameră foto și video, nu doar pe cât de bine se descurcă în sesiunile prelungite de jocuri etc.

Printre tehnologiile pe care le-aș aminti ar fi cipul V1+ pentru procesarea imaginii, sistemul de camere cu stabilizator gimbal, până și ecranul mi se pare că ar fi identic.

Au colaborat cu BMW, iar modelul pe alb amintește de celebrul producător de automobile din Germania. Păcat că iQOO nu este adus și în țara noastră. Ar intra în concurență cu alte smartphone-uri de gaming, ROG Phone 6 de la ASUS ar fi un exemplu.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Smartphone-urile din 2026 vor fi şi mai slabe şi mai scumpe (opţiunile cu 16 GB RAM aproape că vor dispărea, însă vor apărea mai multe modele cu 4 GB RAM)

Dacă vreţi să vă cumpăraţi un smartphone într-un viitor apropiat, vă recomand să grăbiţi puţin achiziţia, asta dacă nu doriţi ca în câteva luni să plătiţi mai mult şi să primiţi mai puţin.

Nothing Phone (3a) Lite – review

La pachet cu căștile Nothing Headphone (1) am primit și telefonul pe care îl voi prezenta în continuare. Dacă la căști a fost vorba despre unele vârf de gamă, de această dată avem în față un smartphone entry-level spre mid-range, poate mai corect ar fi să spunem un mid-range de la baza categoriei. Nothing Phone…

TOP 10: Cele mai vândute smartphone-uri în T3 2025 – iPhone 16, iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max (5 modele de la Apple și 5 de la Samsung)

Counterpoint Research este o agenție ce livrează informații trimestriale despre piața de smartphone-uri la nivel global, regional sau pe fiecare țară în parte.