Primăvara 2024 se sfârșește într-un mod fericit pentru cei care caută un laptop MSI la promoție. Nu contează ce nevoie ai, în MSI Spring Sales 2024 vei găsi oferte atractive pentru notebook-uri de gaming, pentru cele axate pe productivitate, pentru office sau educație, precum și pentru consola Claw.
Mai mult, fiecare client care achiziționează un produs MSI eligibil va primi complet gratuit jocul Skull and Bones (în versiunea digitală sub formă de cod) și un set exclusiv MYTHICAL BEAST (în valoare de $60). Toate detaliile sunt disponibile pe pagina dedicată promoției.
Ce laptopuri MSI la reducere poți alege din Spring Sales 2024?
Oferta MSI este suficient de cuprinzătoare cât să găsești întocmai ceea ce ai nevoie sau ceea ce-ți dorești pe acest sfârșit de primăvară. Din zona de gaming începem cu cel mai puternic laptop MSI. Nu vorbim doar despre cel mai performant notebook de gaming care apare în Spring Sales 2024, ci de unul dintre cele puternice la modul general.
MSI Titan 18HX A14VI-040RO nu face niciun compromis, a pus sub carcasă procesor Intel Core i9-14900HX, cel cu 24 de nuclee (frecvență de până la 5.8 GHz) și 32 de fire de execuție, și placă video de top – NVIDIA GeForce RTX 4090 cu 16GB memorie GDDR6.
Aparte de celelalte componente de top, precum memorie RAM de 64GB de tip DDR5 la 5600 MHz și SSD de 2TB PCIe NVMe 4.0 x4, MSI Titan 18HX A14VI-040RO adaugă un ecran mini LED de 18 inch în format 16:10, cu rezoluție 4K UHD (3840 x 2400 pixeli) și rată maximă de refresh la 120 Hz. Bateria are capacitatea maximă care îți permite să iei laptopul la bordul avionului, anume 99.9 Wh.
Conectivitatea este și ea excelent reprezentată, cu suport Wi-Fi 7 de tip tri-band și multiple porturi fizice distribuite optim pe trei dintre cele patru laturi ale laptopului.
Însă la un notebook de gaming atât de puternic sistemul de răcire nu are voie să dea greș, iar la MSI Titan 18HX A14VI-040RO nici că se întâmplă asta. Un răcitor inovator Vapor Chamber de mari dimensiuni se asigură că toate componentele sunt ținute la temperaturi reduse chiar și în cele mai solicitante sarcini. Astfel, placa video NVIDIA GeForce RTX 4090 poate susține o putere de 175W, în timp ce procesorul Intel Core i9-14900HX poate consuma constant nu mai puțin de 95W.
Dacă nu ai nevoie de cel mai „tare” laptop de gaming MSI, dar tot îți dorești putere din plin, atunci te poți orienta spre MSI Raider GE78 HX 14VHG-636RO.
Avem în acest caz același procesor de top Intel din a 14-a generație, mai exact modelul Core i9-14900HX, în timp ce placa video dedicată este NVIDIA GeForce RTX 4080 cu 12 GB memorie GDDR6, o soluție grafică ce face față exemplar în orice joc AAA la detalii maxime. Memoria RAM a laptopului este de 32GB DDR5, în timp ce spațiul de stocare este reprezentat de un SSD PCIe de 1TB.
Bateria uriașă, de 99.9 Wh, poate susține sarcini complexe timp îndelungat, în vreme ce ecranul de 17 inch cu rezoluție QHD+ (2560 x 1600 pixeli) și rată de refresh la maxim 240Hz alături de cele nu mai puțin de 6 difuzoare integrate, cu suport Nahimic și Hi-Res Audio, ridică experiența multimedia la cele mai înalte niveluri calitative.
Sistemul de răcire Cooler Boost 5 permite o putere maximă disipată de 250W, cu 75W pentru procesor și 175W pentru placa video, așa că MSI Raider GE78 HX 14VHG-636RO nu face aproape niciun sacrificiu pentru a susține cele mai grele jocuri și aplicații în condiții ideale.
În cazul în care ai nevoie de un laptop de gaming echilibrat, care vine în Spring Sales 2024 la un preț foarte bun, atunci MSI Katana 15 B13VGK-1807RO poate fi soluția.
Procesorul este un foarte capabil Intel Core i7-13700H, în timp ce placa video NVIDIA este una GeForce RTX 4070 cu 8GB GDDR6, probabil soluția cu cel mai bun raport între performanță și cost. Memoria RAM a sistemului este de 16GB, iar SSD-ul este de 512GB, cu posibilitate de upgrade pe viitor în ambele cazuri.
Pentru cei care caută un laptop de gaming portabil, mai ușor și mai subțire decât celelalte, poate arunca o privire spre cele din seria MSI Thin GF63 12VF. Aici sunt nu mai puțin de 4 laptopuri MSI la reducere, cu specificații apropiate, la care diferă tipul procesorului, al plăcii grafice dedicate NVIDIA din seria GeForce RTX 40 și capacitatea spațiului de stocare, în timp ce prețurile variază de la puțin peste 4.000 de lei până la sub 5.000 de lei.
Cu toate că gama MSI Thin GF63 12VE pune accent pe portabilitate, nu lasă deoparte specificațiile care să-i permită să fie un laptop de gaming în adevăratul sens al cuvântului. Procesoarele sunt toate Intel Core din seria H din a 12-a generație, iar plăcile grafice sunt fie NVIDIA GeForce RTX 4050, fie RTX 4060. Toate au 16 GB de RAM, ecrane de 15.6 inch cu rezoluție Full HD și rată maximă de refresh la 144 Hz. Conectivitatea este extinsă, fiind disponibil inclusiv port RJ-45 Gigabit 1000 pentru cei care au nevoie mereu de cea mai stabilă conexiune la rețea.
Nu avem doar laptopuri MSI la reducere, ci și consola portabilă de gaming apare în ofertă!
Nu închidem discuțiile despre gaming fără să amintim și de consola MSI Claw A1M. Aceasta se diferențiază de competiție prin procesorul Intel Ultra 7 155H, cu grafică integrată Intel Arc extrem de puternică, care face față cu brio în orice fel de jocuri.
Memoria RAM este de 16GB, mai mult decât suficient pentru gaming, în timp ce SSD-ul M.2 PCIe 4.0 x4 de 1TB îți permite să instalezi jocurile preferate fără emoția că ai putea rămâne fără spațiu de stocare. Dacă totuși te apropii de așa ceva, ai la dispoziție și un slot pentru carduri microSD.
Ecranul IPS ce suportă atingeri multiple este de 7 inch și vine cu rezoluție Full HD, sunetul extern este de tip stereo și are o putere de 2x2W, iar conectivitatea wireless este susținută prin Wi-Fi 7 și Bluetooth 5.4, iată deci cele mai recente și mai performante module și aici.
Bateria de sub carcasa consolei MSI Claw este una de mare capacitate pentru un astfel de dispozitiv – 53Wh, iar asta înseamnă că nu vei fi dependent de cabluri în sesiunile prelungite de gaming.
Dacă nu gamingul este cel care primează pentru tine, iar nevoile se duc spre partea de productivitate în diferite aplicații și programe profesionale, atunci o soluție excelentă dintre acele laptopuri MSI la reducere din Spring Sales 2024 poate fi Prestige 13 AI Evo A1MG-015RO.
Așa cum ne putem da seama din denumire, acest laptop aduce funcții AI avansate pentru a ușura munca oricărui utilizator. Procesorul Intel Core Ultra 7 155H, care integrează un accelerator AI foarte capabil, cunoscut drept NPU (Neural Processing Unit), își face exemplar treaba în aplicațiile AI intensive și de lungă durată, cu consum moderat de energie.
Pe lângă asta, Prestige 13 AI Evo A1MG-015RO este un laptop foarte ușor, cântărind doar 0.9 kg, dar nu face compromisuri când vine vorba despre rigiditatea structurală, șasiul dintr-un aliaj de magneziu și aluminiu fiind realizat printr-un proces Thixomolding cu ATT (Tehnologie avansată de turnare cu tixomidă).
Ecranul de 13.3 inch este certificat VESA DisplayHDR 500 și vine cu rezoluție 2880 x 1800 pixeli, în timp ce bateria de 75Wh garantează sesiuni lungi de lucru departe de priză.
Zona de business, productivitate și educație, este bine reprezentată în Spring Sales 2024 prin modelul MSI Modern 15 B12M.
Cu accent pe eficiență și un preț accesibil, MSI Modern 15 B12M integrează tot cei ai nevoie în activitățile office și multimedia. Procesorul Intel Core i5-1235U este suficient de puternic fără a consuma multă energie, ceea ce face ca autonomia să nu reprezinte o problemă nici în zilele aglomerate, în timp ce ecranul de 15.6 inch cu rezoluție Full HD îți oferă o suprafață generoasă de lucru, iar tastatura cu zonă NumPad dedicată te ajută când trebuie să introduci multe date numerice. Conectivitatea este și ea bine reprezentată, cu Wi-Fi 6 și multiple porturi fizice, printre care și un cititor de carduri microSD.
Spring Sales 2024 cu multe laptopuri MSI la reducere, fără a uita de consola Claw, se încheie pe 31 mai, așa că ar fi bine să arunci cât mai curând o privire printre promoțiile de acolo. MSI este un brand care mi-a demonstrat că merită încredere și ale cărui produse aduc mai mereu un foarte bun raport între preț, specificații și experiență de utilizare.
Acest articol este susținut de MSI.