Mulți dintre cititorii Gadget.ro intră pe acest site spre a afla noutăți și a citi recenzii despre telefoane mobile, în special. În ultimul timp am încercat să ne extindem aria de testare și așa am ajuns să vă putem oferi multe review-uri pentru monitoare, televizoare, videoproiectoare, boxe, căști, aparate foto sau chiar NAS-uri. Exemplele pot continua, le-am expus doar pe cele mai recente.

Azi realizez o recenzie în premieră pentru mine: un procesor desktop. Sunt sigur că, fiind vorba despre primul astfel de produs testat, există loc de îmbunătățiri majore. Încerc totuși să ofer o impresie cât mai elocventă despre cum s-a comportat AMD Ryzen 5 2400G cu chipset video Vega 11 integrat.

Specificații pentru AMD Ryzen 5 2400G cu GPU Vega 11

Specificatii procesor AMD Ryzen 5 2400G

Design

Fiindcă un procesor desktop nu poate fi testat ca atare, ci are nevoie de alte câteva componente spre a putea rula. Noi am primit AMD Ryzen 5 2400G gata configurat alături de o placă de bază MSI B350i Pro AC. Pe aceasta au fost montate memoria RAM G.skill FlareX de tip dual channel 2 x 8GB și SSD-ul Kingston UV500 de 120 GB. Toate componentele și-au găsit loc în carcasa InWin Chopin de tip Mini ITX Tower.

Atât placa de bază, cât și memoria RAM sunt concepute în special pentru a fi utilizate alături de un procesor precum AMD Ryzen 5 2400G, optimizate spre a livra împreună maximum de performanță.

Așa cum am avut să descopăr pe parcursul mai multor săptămâni de test, AMD Ryzen 5 2400G se potrivește de minune spre a fi inserat într-o carcasă precum InWin Chopin. Asta fiindcă acest procesor propune o soluție grafică integrată mai mult decât suficientă pentru sarcinile zilnice și suficientă pentru gaming ocazional. Așa că nu va fi nevoie de o placă grafică dedicată, care va necesita o carcasă full tower sau mid tower.

AMD Ryzen 5 2400G este procesorul ce se integrează și se potrivește de minune în soluțiile de tip mini PC / mini desktop. Iar o carcasă precum InWin Chopin este excelentă, atât din punct de vedere al design-ului, cât și al construcției și al aerisirii.

Totuși, noi azi analizăm procesorul AMD Ryzen 5 2400G și nu carcasa ori placa de bază, așa că mai mult de atât la capitolul design nu aș mai adăuga. Am pus suficiente poze în galeria de la final cu unitatea primită de noi ca să vă edificați asupra aspectului exterior, dar și asupra conectivității plăcii de bază.

Utilizare

Înainte de a trece la prezentarea performanțelor, pe care le-am descoperit prin rularea mai multor teste de benchmark, vreau să vă vorbesc despre cum simte utilizatorul puterea pusă la dispoziție de un procesor AMD Ryzen 5 2400G. Rețineți că acesta este ”acompaniat” de 16 GB memorie RAM (Dual Channel 2 x 8GB DDR4-3200 CL14-14-14-34) și de un SSD Kingston UV500 de 120 GB. Placa de bază este un MSI B350i Pro AC.

Capturi de ecran din CPU-Z:

În această configurație, AMD Ryzen 5 2400G se dovedește extrem de puternic pentru absolut orice sarcină. Activități de tip office, browsing, multimedia, sunt joacă de copil, procesorul se descurcă excelent. Când editezi fotografii iarăși nu sunt probleme, totul decurge fulid, doar când ai de lucru cu clipuri 4K apar greutățile. Atunci au fost momentele când am simțit că AMD Ryzen 5 2400G este pus serios la lucru, iar asta s-a văzut și în temeperatura pe care a atins-o. Undeva peste 90 de grade Celsius nu reprezintă deloc puțin, așa că dacă ști că vei edita clipuri video de mare rezoluție atunci ar trebui să folosești și o soluție mai performantă de răcire. Cooler-ul instalat pe PC-ul primit de noi nu l-aș considera suficient atunci când procesorul este forțat.

AMD promovează gama Ryzen cu GPU Vega integrat ca pe o soluție de gaming. Nu este departe de adevăr, doar cu mențiunea că se referă la gaming oczional, pentru jucătorul fără mari pretenții. Dacă s-ar fi specificat și faptul că titlurile actuale, cele cu cerințe ridicate, nu sunt tocmai pe placul Vega 11, atunci ar fi fost totul în regulă.

Ce vreau să spun? Că nostalgicii ce vor să rejoace titluri de acum câțiva ani nu vor avea nici cea mai mică problemă, atât timp cât nu vor o rezoluție mai mare de 1080p.

Personal am încercat GTA V ce a rulat excelent la o rezoluție 720p, cu detaliile la mediu. Cu detaliile la maxim și rezoluție Full HD 1080p lucrurile s-au înrăutățit evident, dar joaca poate continua. Totuși de la un stabil 60 fps în primul scenariu, la abia 30 fps în al doilea, e diferență mare. Mai ales că la 1080p mai apăreau și momente de freezing sau fps-ul scădea și la mai puțin de 20 cadre pe secundă, chiar 16 – 18 fps.

Al doilea joc încercat a fost Grid Autosport, ce a rulat excelent la 720p cu detaliile la maxim și mai mult decât decent la 1080p cu detaliile undeva la mediu. Vorbim totuși despre un joc lansat în 2014, așa că se clarifică ceea ce ziceam câteva rânduri mai sus.

Totul a devenit și mai evident atunci când am încercat Final Fantasy XV. Abia a rulat să zicem ”jucabil” la 720p cu totul setat la minim sau aproape de minim. Frame rate-ul nu s-a ridicat mai sus de 36 – 38, cu momente în care a scăzut și la mai puțin de 20 fps.

Concluzie ca și utilizare? AMD Ryzen 5 2400G este un procesor foarte performant pentru prețul său, chiar mai mult decât mă așteptam.

Pe parte grafică, deși poate ați fi crezut altceva după ce am expus experiența de gaming, Vega 11 s-a dovedit extraordinar de capabilă pentru o placă grafică integrată. Face față excelent în jocuri de acum câțiva ani și poate ”duce” chiar și titluri actuale dacă setezi totul pe low, și aici mă refer inclusiv la rezoluție.

Deci, pentru un GPU integrat, Vega 11 mi-a depășit așteptările fiind suficient pentru un gamer, să-i zicem, de weekend, ce nu-și dorește să joace ultimele titluri la calitate maximă.

Performanță

Am rulat mai multe teste de benchmark cu AMD Ryzen 5 2400G în configurația prezentată mai sus.

O analiză scurtă a rezultatelor ne spune că avem de-a face cu un procesor extrem de capabil, deși poate nu chiar la nivelul competitorilor direcți de la Intel. Cu toate acestea, față de aceia, AMD Ryzen 5 2400G este în față la capitolul GPU integrat, unde se dovedește extrem de performant.

Teste benchmark procesor AMD Ryzen 5 2400G

Preț

Procesor AMD Ryzen 5 2400G 3.6 GHz box – 733 de lei pe PCgarage.ro.

Concluzii

Faptul că AMD a reușit să ofere după mult timp un produs performant, capabil a fi un competitor de seamă pentru Intel, nu poate reprezenta decât o bucurie pentru client. Nu numai că acum pot alege fără rețineri un procesor extrem de puternic care să nu fie de la Intel, dar pot construi un mini sistem desktop fără placă video dedicată care să poată face față decent în multe jocuri.

Nu spun că AMD Ryzen 5 2400G este cel mai bun, nu spun că trebuie să-l alegeți din prima, dar spun că acum, în sfârșit, reprezintă un procesor de luat în seamă cu adevărat. Nu mai trebuie să vă uitați direct la Intel, acest procesor și, sunt aproape sigur, întreaga gamă Ryzen, a reușit să se ridice la înălțime.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru procesorul AMD Ryzen 5 2400G:

PRO

  • extrem de performant pentru sarcini uzuale, dar și suficient de puternic pentru task-uri solicitante;
  • Vega 11 este la momentul actual unul dintre cele mai puternice GPU-uri integrate direct în procesor;
  • se pretează perfect pentru alcătuirea unui mini desktop puternic;
  • raport bun performanță / preț.

CONTRA

  • pus serios la lucru, procesorul se încălzește puternic, poate ajunge și la aproape 100 grade Celsius, fiind necesar un cooler performant.