Smartphone

Realme lansa în toamna anului trecut în ţara noastră smartphone-ul entry-level Realme C33, un model modest din punct de vedere al caracteristicilor. Preţul de lansare al acestui telefon a fost unul recomandat de producător de 1099 lei, însă încă de la început a fost clar că totul era exagerat. Pe atunci spuneam chiar că Realme C33 abia dacă merită jumătate din această sumă.

Şi iată că a venit şi ziua aceea, cea în care Realme C33 chiar este cu 50% mai ieftin. Şi asta după doar puţin peste 6 luni de la prezentarea oficială din ţara noastră. Dacă vă interesează acest smartphone, aflaţi că îl puteţi achiziţiona din Selgros la preţul de 549 lei dacă aveţi aplicaţia de telefon instalată.

Emil a realizat un material tip primele impresii, însă din păcate acestea nu au fost din cele mai pozitive. Puteţi citi pe larg articolul aici. Totuşi, la 549 lei parcă merită dacă ai bugetul foarte limitat.

Ce primeşti pentru aceşti bani ?

  • display IPS LCD de 6.5 inch cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, aspect 20.9, luminozitate de până la 400 nits;
  • procesor octa-core Unisoc T612 realizat pe 12nm, Mali-G57 GPU, 4 GB RAM LPDDR4X și 64 spaţiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 12 cu Realme UI S Edition;
  • 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, port microUSB 2.0, jack audio de 3.5 mm, cititor de amprentă lateral, A-GPS, GLONASS, BDS, Beidou;
  • 50 Megapixeli cu f/2.2, autofocus + 0.3 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, f/2.8, filmare la 1080p cu 30 fps, LED flash, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0 şi AI;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W, 187 gr. greutate şi dimensiuni 164.2 x 75.7 x 8.3 mm.