Samsung a deschis precomenzile pentru noua gamă Neo QLED și OLED 2023

/
/
22 mart. 23
/

Veste bună pentru cei ce vor să facă pasul spre un smart TV din oferta Samsung în generație 2023. Televizoarele Neo QLED în generație 2023 + OLED-urile actualizate sunt acum la precomandă până pe 9 aprilie.

Primele impresii au fost prezentate de la Frankfurt de către Darius Pană într-un articol dedicat 🔗.

Precomanda este deschisă în magazinele partenere, dar și în magazinul online al Samsung România. Prețurile încep de la 8499 lei pentru un Neo QLED în generație 2023 pe 55 inci / aprox. 138 cm, urmează un OLED de 139 cm la 9999 lei și se opresc la 45.999 lei pentru un Neo QLED 8K de 214 cm.

Samsung oferă în etapa de precomandă de pe samsung.com/ro câte un soundbar HW-800 sub formă de cadou și 500 de lei în puncte Samsung Rewards pentru comenzi viitoare puse pe site.

Gama Neo QLED 2023 iese în evidență prin tehnologia Quantum Mini LED, procesor neuronal Quantum ce face procesare în 14 biți, AI Upscaling etc. Se face referire și la tehnologia Shape Adaptive Light Control (control precis al luminii fără efect de înflorire și contrast cât mai precis, Real Depth Enhancer Pro se bazează pe un algoritm AI ce detectează zonele pe care se concentrează privirea și îmbunătățește profunzimea imaginii.

OLED-urile în generație 2023 sosesc în trei variante: 55, 65 și 77 inci. Și aici este un procesor neuronal Quantum, iar pentru prima dată pe un OLED Samsung a sosit și certificarea AMD FreeSync Premium Pro pentru cei interesați să aducă jocurile favorite pe display-ul mare al unui TV OLED.

Cu noul Smart Things, televizoarele Samsung se transformă într-un hub de control pentru diferite electrocasnice compatibile de prin locuință.

Declarație oficială:

Samsung dovedește că inovația nu are limite când vine vorba de tehnologiile de pe televizoarele sale. Gama din 2023 duce cu adevărat experiența premium la un cu totul alt nivel, de la calitatea imaginii şi a sunetului la experiența conectată cu mobilul şi celelalte device-uri din casă”, declară Victor Armășelu, VP Samsung România.

Cu ce ați dori să începem în etapa de testare? Neo QLED sau OLED în generație 2023?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TCL a adus artileria grea la IFA Berlin 2026: Televizoare Mini LED de până la 10.000 de nits și soundbar-uri cu sunet Bang & Olufsen

Dacă ești pasionat de ecrane imense și luminozitate care să-ți aducă soarele în sufragerie, avem noutăți proaspete de la IFA Berlin 2026. Cei de la TCL au venit pregătiți să impresioneze cu noile lor televizoare Mini LED și soluții audio de top.

TCL acuză Samsung că vinde televizoare fake Mini LED şi acţionează în instanţă compania sud-coreeană

De cele mai multe ori rolurile sunt inversate în astfel de dispute, însă iată că am ajuns şi în etapa în care un producător chinez acuză şi chiar acţionează în instanţă un gigant precum Samsung având ca subiect principal cuvântul „fake”.

Smart TV TCL 65C7L – prezentare (Panou Premium SQD-MiniLED, sunet Bang & Olufsen, Google TV 14 și preț decent)

În ultimele zile am avut la dispoziție un smart TV TCL 65C7L despre care am putut descoperi multe, însă nu suficiente cât să pot redacta un review complet. Chiar și așa, consider că în prezentarea de față voi acoperi destul de mult, pot veni cu destule detalii cât să vă puteți face o impresie cât…