Samsung a prezentat oficial noul procesor octa-core Exynos 8890

/
/
12 nov. 15
/

Vă scriam cu puţin timp în urmă că Samsung a început producţia de masă pentru procesorul Exynos 8890. La momentul respectiv nu se ştiau foarte multe detalii despre acest procesor, însă acum vă putem prezenta aproape toate caracteristicile după ce producătorul sud-coreean a lansat oficial poate cel mai puternic procesor al anului 2016.

Exynos 8890 este unul octa-core fabricat pe tehnologie FinFET 14nm cu 4 nuclee Mongoose ARMv8 pe 64 biţi + 4 nuclee Cortex-A53 pe 64 biţi. Primele 4 nuclee vor fi utilizate în activităţi consumatoare de resurse, în timp ce ultimele 4 vor fi active în task-uri zilnice, obişnuite.

samsung

Samsung a anunţat că performanţa noului procesor este cu 30% mai ridicată decât cea existentă pe Exynos 7420, iar consumul de energie este cu 10% mai scăzut comparativ cu acelaşi model anterior. Exynos 8890 este dotat cu modem LTE Rel.12 Cat.12/13 ce promite viteze în download de până la 600 Mbps, respectiv 150 Mbps în upload.

Noul procesor Samsung va utiliza acceleratorul grafic Mali-T880MP12 şi va suporta ecrane cu rezoluţii de până la 4096 x 2160 pixeli sau 3840 x 2400 pixeli.

Primul smartphone care va rula Exynos 8890 ar trebui să fie Samsung Galaxy S7 a cărui lansare este estimată a avea loc în februarie 2016.

Sursa: samsungtomorrow.com
Categorii: Hardware, Samsung
Cuvinte cheie: Exynos 8890, octa-core, samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

„Dramă” mare pe piaţa media din România, „Televiziunea Poporului” a rămas fără licenţă

„Dramă” mare pe piaţa media din România, una dintre cele mai abjecte televiziuni din ţara noastră a rămas fără licenţă.

Am făcut prima plată cu ceasul HUAWEI! Iată cum poți înrola cardurile tale și plăti în mod contactless cu dispozitivele purtabile HUAWEI

Ei bine, da! HUAWEI lansează în sfârșit plata fără contact cu o serie dintre dispozitivele sale purtabile. Este vorba, deocamdată, despre smartwatch-urile din gamele WATCH Ultimate 2, WATCH 5, WATCH GT 6, WATCH GT 5 și WATCH FIT 4. Atenție, se încadrează și versiunile Pro ale seriilor GT 5, GT 6 și FIT 4. Plățile…

Ce promoții Roborock de Paște poți găsi în cele mai mari magazine de specialitate din țara noastră?

Campaniile promoționale de Paște sunt în plină desfășurare, iar cei de la Roborock nu puteau sta deoparte fără a veni și ei cu ceva reduceri pentru anumite produse. Vorbim despre discounturi ce pot ajunge chiar și la 30%, așa cum voi arăta mai jos. Promoțiile Roborock de Paște sunt valabile în cel mai mare magazin…