Samsung Galaxy A22 4G – display Super AMOLED cu rată de refresh de 90Hz şi cameră foto cvadruplă cu OIS

/
/
4 iun. 21
/

Samsung a anunţat lansarea a două noi smartphone-uri de buget: Samsung Galaxy A22 4G şi Samsung Galaxy A22 5G. În acestor articol vom detalia varianta 4G, una destul de bine echilibrată din punct de vedere hardware:

  • display Infinity-U Super AMOLED de 6.4 inch cu rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli), rată de refresh de 90Hz, aspect 20:9;
  • procesor MediaTek Helio G80 de tip octa-core, ARM Mali-G52 2EEMC2 GPU, 4 GB RAM LPDDR4X, 64 / 128 GB stocare de tip eMMC 5.1, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 11 cu One UI 3.1;
  • 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 5.0, USB type-C 2.0, cititor de amprentă integrat lateral, NFC, A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, radio FM, sunet cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8, autofocus, OIS, 8 Megapixeli cu f/2.2 de tip ultrawide, 2 Megapixeli cu f/2.4 pentru macro, 2 Megapixeli cu f/2.4 pentru adâncimea de câmp, LED flash, cameră frontală de 13 Megapixeli cu f/2.0 ce înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 15W, 186 gr. greutate şi dimensiuni 159.3 x 73.6 x 8.4 mm.

Ca plusuri la acest smartphone aş menţiona display-ul Super AMOLED cu rata de refresh de 90Hz, procesorul destul de potent, conectivitatea NFC, camera foto cu OIS pe senzorul principal şi bateria de 5000 mAh ce promite o autonomie peste medie. Ar fi fost bine dacă aveam o rezoluţie FullHD+, scanner de amprente integrat în ecran sau Wi-Fi ax, însă cred că aceste caracteristici ar fi ridicat preţul şi nu ar mai fi fost atât de atractiv ca cel actual:

  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 209 euro;
  • 4 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 229 euro.

Samsung Galaxy A22 4G va fi disponibil pe alb, negru, mov şi verde.

Sursa: fonearena.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Samsung Galaxy S27 Plus ar putea veni cu un downgrade important la capitolul conectivitate (unul prezent încă de pe vremea modelului Samsung Galaxy S21 Plus)

Deși mai avem câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S27, primele informații din certificatele de omologare încep deja să contureze noua strategie a gigantului sud-coreean (iar de data aceasta, veștile pentru fanii modelului intermediar din serie nu sunt neapărat cele mai bune).

Samsung Galaxy S27 Ultra ar putea renunța la Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 pentru că se supraîncălzește – răspunsul dat de un oficial Qualcomm ridică și mai multe semne de întrebare

Qualcomm a anunțat două noi procesoare din segmentul premium: Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și Snapdragon 8 Elite Gen 6. Sunt deja smartphone-uri lansate cu acest chipset (seria Xiaomi 18 Pro etc). Galaxy S27 Ultra ar fi în etapa finală de dezvoltare, iar un raport din Coreea de Sud nu a picat bine către…