Samsung Galaxy A6 Plus (2018) – review

05/11/2018

Prin luna iulie 2018 testam Samsung Galaxy A6, un mid-range decent, care însă nu a reușit să mă impresioneze în vreun fel. Acum a venit rândul modelului cu ecran și baterie mai mari, care aduce și un chipset diferit – Samsung Galaxy A6 Plus sau A6+, versiunea 2018.

Lăsăm partea de introducere, trecem rapid prin specificații pentru ca mai apoi să parcurgem capitolele tipice ale site-ului.

Specificații pentru Samsung Galaxy A6 Plus:

Specificatii Samsung Galaxy A6 Plus 2018

Design

Samsung Galaxy A6 Plus 2018 a ajuns la noi în cutia de retail alături de încărcătorul pe USB, cablul microUSB – USB 2.0, căști, agrafă pentru accesarea sloturilor sim și card de memorie, ghid de pornire rapidă și certificat de garanție.

Faptul că avem de-a face cu fratele mai mare al lui Galaxy A6 este evident din primul moment. Dacă n-ar fi fost ceva mai generos dimensionat și nu ar fi avut doi senzori pentru camera principală, atunci ar fi fost frați gemeni, iar Samsung Galaxy A6 Plus 2018 nu ar mai fi avut niciun rost. Doar pentru alt ansamblu hardware nu cred că era nevoie de alt model în seria A6.

Avem aceleași linii cu A6, care la rândul său are în mare parte același design cu Galaxy J5 2017. Totul arată suficient de bine, dar o să spun și despre Samsung Galaxy A6 Plus 2018 că nu mi se pare tocmai normal încadrat în seria A, una ce vizează o clientelă mai pretențioasă.

Nicio problemă cu calitatea construcției, totul pare solid asamblat. Materialele și finisările sunt de cea mai bună calitate, dar la fel a fost cazul și pentru Galaxy J5 2017. Și așa ajung din nou la aceeași remarcă, parcă ne învârtim în cerc, nu?

Samsung Galaxy A6 Plus 2018 nu este nici pe departe un smartphone urât, cum de altfel nici special nu este. Nu avem de ce să-l depunctăm la capitolul design, poate doar pentru gripul dat de metalul de pe spate și de pe marginile curbate, ce-l fac să fie alunecos.

Ecran și sunet

Specialistul ecranelor OLED, pe care le promovează drept unele Super AMOLED, pune de ceva timp pe mai toate smartphone-urile sale astfel de paneluri. Samsung Galaxy A6 Plus 2018 nu face excepție și aduce un display Super AMOLED de 6 inch, cu raport de 18.5:9 și rezoluție 2220 x 1080 pixeli. Densitatea astfel formată, de circa 411 ppi, nu pune niciun fel de probleme de lizibilitate.

Nici luminozitatea maximă nu crează dificultăți în lumină naturală, deși în condiții extreme, când razele soarelui ajung direct pe ecran, nu ne putem declara chiar pe deplin mulțumiți. Culorile sunt vibrante, dar nu duse în zona de supra saturare, contrastul este infinit, cu un negru perfect. Unghiurile de vizibilitate sunt foarte largi, nici către cele mai deschise nu se pierde din calitate.

Difuzorul extern este poziționat foarte ingenios, pe laterala din dreapta, către partea superioară. Astfel este greu de obturat indiferent în ce mod folosim telefonul, landscape ori portrait. Din spatele micuței grile primim un sunet destul de bun calitativ și cu un volum maxim suficient. Nu impresionează pe niciuna dintre direcții, dar nici nu poate fi numit slab.

Prin jack-ul de 3.5mm avem parte cam de același tratament. Calitatea este bună, la fel și intensitatea maximă. Cu căștile din pachet nu ai cum să experimentezi tot ce poate oferi DAC-ul intern, fiind mediocre, dar cu căști de calitate vei fi mulțumit de sunetul intern.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Aici ar cam fi primul capitol unde era clar nevoie de ceva mai bun. Și asta pentru că un chipset precum Qualcomm Snapdragon 450 oferă suficientă putere de procesare pentru zona entry level, dar nu u îl văd potrivit pentru nișa mid-range, acolo unde concurează Samsung Galaxy A6 Plus 2018 din punct de vedere al prețului și nu numai.

Procesorul octa-core tactat la 1.8 GHz este ajutat pe partea grafică de un GPU Adreno 506, ce poate face față chiar și în titluri ceva mai pretențioase, dar cu detaliile la minim, mediu în cel mai optimist caz.

Memoria RAM este de 3 GB, iar spațiul de stocare este de 32 de GB, dintre care disponibili utilizatorului rămân doar circa 24.24 GB. Noroc că există un slot dedicat pentru card microSD de până la 256 GB.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Samsung Galaxy A6 Plus:

Sistemul de operare ce lucrează în spatele ansamblului hardware este un Android 8.0 Oreo, peste care producătorul a aplicat celebra sa interfață Samsung Experience, ajunsă în acest caz la versiunea 9.0.

Chiar dacă acest custom ROM de la Samsung schimbă în mare parte aspectul unui Android nativ, diferențele nu mai sunt atât de mari precum pe vremea TouchWiz. Avem parte de alt ecran de deblocare, la fel și în cazul zonei de setări și de setări rapide, a notificărilor ș.a.m.d. Totuși, așa cum am menționat deja, nu mai sunt diferențe uriașe între ceea ce ai văzut în cazul unui terminal Pixel ori al unuia din programul Android One.

Există în schimb alte chestii enervante în cazul Samsung Galaxy A6 Plus 2018, cel puțin în cazul exemplarului ajuns la test. Bug-uri cam multe și care apare cam des, precum deconectarea de la rețeaua Wi-Fi, cu o reconectare imediată. Am mai primit crash-uri ale aplicațiilor, destul de dese și nu doar pentru unele anume, momente de îngheț al ecranului, când nimic nu mai răspundea preț de câteva secunde și… cam atât.

Sper ca aceste probleme să fi fost prezente doar pentru exemplarul de test, întrucât avem de-a face cu un smartphone din zona mid-range, un model din gama A ce emite alte pretenții față de unul din seria J, de exemplu.

Din punct de vedere al aplicațiilor preinstalate, Samsung Galaxy A6 Plus 2018 aduce mai multe decât mi-aș fi dorit. Avem multe de la Google – Magazin Play, Muzică Play, Chrome, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Filme Play, Duo și Google Foto. Samsung plusează cu Samsung Members, Samsung Notes, Folder Securizat, Smart Things, Înregistrare voce, Email, Fișierele mele, Browser Internet, Samsung Health și Samsung Apps. Mai avem câteva și din partea Microsoft – Word, Excel, PowerPoint, OneDrive și LinkedIn. Multe sau nu, decideți voi.  

Galerie cu capturi de ecran din interfața Samsung Galaxy A6 Plus:

Performanță

Am pus în tabelul de mai jos rezultatele obținute de Samsung Galaxy A6 Plus 2018 alături de cele înregistrate de versiunea A6. După cum se poate observa, diferențele nu sunt majore decât pe partea de procesare grafică și pe partea de viteza stocării.

Teste benchmark Samsung Galaxy A6 Plus

Conectivitate

Samsung Galaxy A6 Plus 2018 este un terminal dual sim ce acoperă toate benzile 4G LTE de la toți operatorii din țara noastră. Vitezele maxime pe 4G sunt de până la 300 / 50 Mbps în download / upload.

Wi-Fi este în standarde 802.11 a/b/g/n, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, dar nu vedem și standard ac, din păcate. Avem în schimb Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.2, NFC, localizare prin GPS cu A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM cu RDS și funcție recording.

Un alt minus pe partea de conectivitate pentru Samsung Galaxy A6 Plus 2018, pe lângă lipsa Wi-Fi ac, este reprezentat de portul microUSB, în locul căruia ne-ar fi plăcut cu siguranță un USB Type-C. MicroUSB-ul este pe laterala de jos, lângă el este și jack-ul de 3.5mm. Măcar acesta nu a dispărut.

Pe dreapta avem butonul power, iar pe laterala din stânga vedem butoanele pentru reglarea volumului, dar și sloturile pentru cardurile sim și cel dedicat memoriilor de tip microSD.

Senzorul pentru amprentă este poziționat sub senzorii camerei principale. Are o foarte bună rată de recunoaștere, însă timpul de răspuns nu este instant.

Avem și recunoaștere facială ce s-a descurcat mult mai bine decât mă așteptam. Chiar și în spațiile întunecate și-a făcut bine treaba, cu toate că a durat un pic mai mult, față de cele 1 – 1.5 secunde cu lumină suficientă.

Pe partea de apeluri nu am avut niciun fel de probleme, semnalul GSM este stabil și bine recepționat. Vocea interlocutorului este transmisă clar și la un volum suficient de ridicat spre a nu pune probleme nici în mediile zgomotoase.

Cameră foto și video

Plusul evident al lui Samsung Galaxy A6 Plus 2018 față de un A6 ”normal” este dat de apariția senzorului de 5 Megapixeli alături de cel de 16 Megapixeli ppentru camera principală. Pentru cea frontală senzorul a primit și el un upgrade, având acum nu mai puțin de 24 de Megapixeli, față de ”doar” 16 în cazul Galaxy A6.

Interfața a rămas aceeași, simplă și ușor de înțeles de orice utilizator.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Samsung Galaxy A6 Plus:

Senzorul de 5 Megapixeli ce face echipă cu cel de 16 al camerei principale promite să ofere informații suplimentare despre adâncimea de câmp, astfel generarea bokeh-ului fiind mai exactă și mai naturală, să spunem.

Calitatea pozelor este foarte bună indiferent de condiții. Chiar și în low-light se descurcă onorabil, nu la nivel de flagship, evident, dar suficient spre a obține imagini bune oricând.

Culorile sunt corect redate, naturale și plăcute, detalii sunt din plin, iar intervalul dinamic suficient de extins când modul HDR este activat. Avem Auto HDR pe care recomand să-l țineți activat, ba chiar să trageți cât mai des cu HDR pornit, zonele luminoase având de câștigat în detalii.

Camera frontală reușește și ea selfie-uri foarte bune, cu detalii din plin și tonuri corecte ale pielii. Avem și aici mod Portrait, ca și în cazul camerei principale, ce face treabă bună și fără ajutorul unui al doilea senzor.

Clip video Full HD 1080p filmat cu Samsung Galaxy A6 Plus

Galerie de fotografii realizate cu Samsung Galaxy A6 Plus (primele 3 cu camera frontală):

 

Autonomie

Autonomie Samsung Galaxy A6 Plus

Dacă Samsung Galaxy A6 a dovedit că se poate obține o autonomie bună și cu o baterie de doar 3000 mAh, așteptările erau mari de la versiunea Plus cu ai săi 3500 mAh. Și mi-au fost pe deplin îndeplinite, Samsung Galaxy A6 Plus 2018 fiind un partener de nădejde chiar și pentru două zile pline.

Cu utilizare intensă și tot nu poți să descarci în mai puțin de o zi bateria, iar dacă ești un light user, atunci poți atinge chiar și 3 zile de autonomie.

Totuși, trebuie să vorbesc și despre dezamăgiri. Software-ul ce a creat problemele despre care am vorbit la capitolul dedicat, a făcut ca multe procente din baterie să se piardă și când telefonul a stat neatins. În 3 zile s-au pierdut nu mai puțin de 65 de procente, timp în care smartphone-ul a stat în sertar, înainte de a adăuga conturi de utilizator. Nu știu exact ce a rulat în spate atât cât să consume aproape de două treimi din acumulator în numai 3 zile.

Totuși, aceste procente nu se pierd atât de evident atunci când începi a utiliza telefonul. Peste noapte se pierdea în jur de 10 – 12%, deci nu tocmai exagerat.

În testul nostru specific, când rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul Gadget.ro de pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la maxim, prin conexiune Wi-Fi la internet, Samsung Galaxy A6 Plus 2018 a descărcat un acumulator plin până la 10% în 7 ore și 7 minute. Un rezultat bun, dar și mai bună este autonomia în viața reală.   

Preț

Samsung Galaxy A6 Plus (2018)1.300 de lei pe PCgarage.ro

Concluzii

Samsung Galaxy A6 Plus 2018 nu este un smartphone rău deloc, iar acum, după ce prețul s-a mai așezat aș spune că nu reprezintă o alegere rea. Totuși, parcă atunci când îmi amintesc ce chipset folosește, câte lipsuri are pe partea de conectivitate, fără Wi-Fi ac sau port USB Type-C, îmi vine să nu-l mai pot recomanda fără rezerve. Unele bug-uri software, printre care și descărcarea accelerată în stand-by a bateriei, mai pun și ele puncte negative. Nici designul deloc impresionant nu poate adăuga valoare, dar aici trecem deja la subiectivism.

Pe de altă parte avem de-a face cu o autonomie reală grozavă, cu un display foarte bun și cu un ansamblu de camere ce conving.

Rămâne ca fiecare să decidă ce este mai important pentru el dintre plusurile și minusurile lui Samsung Galaxy A6 Plus (2018):

PRO

  • display de foarte bună calitate, convinge din toate direcțiile;
  • autonomie excelentă;
  • ansamblu de camere ce oferă rezultate foarte bune.

CONTRA

  • procesor nedemn de zona mid-range, potrivit mai degrabă pentru terminale entry-level;
  • bug-uri software ce provoacă deconectări de la rețeaua Wi-Fi, ce închid subit aplicațiile sau le fac să nu mai răspundă, dar și care consumă bateria în stand-by mai mult decât este normal;
  • lipsuri pe partea de conectivitate – fără Wi-Fi ac sau port USB Type-C.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.