Samsung Galaxy A9 Pro – smartphone cu 4 GB RAM, cameră foto de 16 megapixeli şi preţ de 540 dolari

/
/
30 mart. 16
/

Samsung a lansat în China phableta Samsung Galaxy A9 Pro. Noul terminal aduce un display gigant de 6 inci cu protecţie Corning Gorilla Glass 4, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652, 4 GB RAM şi o cameră foto de 16 megapixeli.

Samsung Galaxy A9 Pro este construit în totalitate din metal, dispune de o baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, buton fizic cu rol de cititor de amprente şi va utiliza Android 6.0.1 Marshmallow cu interfaţa TouchWiz. În China acest smartphone va costa 540 dolari, însă sunt şanse foarte mari ca în Europa să depăşească 600 euro (peste 2680 lei). Nu ştiu cât de atractiv va fi la această sumă, deoarece valoarea este foarte apropiată de cea a modelului Samsung Galaxy S7 care este superior.

Samsung Galaxy A9 Pro 2

Specificaţii complete pentru Samsung Galaxy A9 Pro:

  • display Super AMOLED de 6.0 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli), protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652 pe 64 biţi, 4 GB memorie RAM DDR3 şi 32 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu TouchWiz;
  • 4G FDD-LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto de 16 megapixeli, deschidere f/1.9, stabilizare optică de imagine, autofocus şi LED flash + cameră frontală de 8 megapixeli;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă.
Sursa: phoneradar.com
Categorii: Samsung, Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OPPO Find X10 Pro Max și OPPO Find X10 în oferta Digi Mobil – cât costă la portare cu abonament și avans + 12 rate

Digi și-a actualizat oferta de telefoane mobile cu două noi modele de la OPPO: Find X10 Pro Max și Find X10. Toate detaliile sunt în rândurile următoare.

De ce sunt circumspect în ce privește ecranele secundare de pe spatele smartphone-urilor convenționale?

Xiaomi mizează pe un astfel de ecran la seria Xiaomi 18 Pro, serie ce va debuta și la nivel european din 17 noiembrie. Honor adoptă o abordare similară pe seria 700 - telefoane din categoria upper mid-range.

Smartphone-urile cu preț de până în 1000 lei dispar în 2027?

Până mai ieri, cu un buget de 1000 de lei îţi puteai cumpăra un smartphone decent. Poate nu făcea cele mai bune poze noaptea și nici nu rula cele mai pretențioase jocuri la detalii maxime, dar își făcea treaba onorabil zi de zi.