Samsung Galaxy S21 FE ar putea fi o ediţie foarte limitată. Până în prezent au fost produse doar 10.000 de unităţi

/
/
21 sept. 21
/

Observaţi că Samsung tot amână lansarea smartphone-ului Samsung Galaxy S21 FE, însă în spate există o serie de calcule care dau cu virgulă producătorului sud-coreean.

Criza de semiconductoare afectează puternic capacitatea de aprovizionare cu componente, iar cele livrate sunt redirecţionate de Samsung către modelele mai profitabile (în special seria Galaxy S21 şi telefoanele pliabile). În acest context producătorul sud-coreean produce prea puţine unităţi de Samsung Galaxy S21 FE, presa susţinând că până în prezent au fost fabricate undeva la 10.000 de bucăţi.

Îngrijorarea celor de la Samsung este aceea că Samsung Galaxy S20 FE a fost un mega succes, iar o lansare fără stocuri în magazine pentru Samsung Galaxy S21 FE ar duce la o dezamăgire totală în rândul utilizatorilor, unii care ar putea lua drumul altor producători.

Probabilitatea ca lansarea să fie amânată mai târziu de octombrie este mică, tocmai de aceea Samsung Galaxy S21 FE ar urma să fie prezentat ca un model ediţie limitată în părţi din Europa sau SUA (cel puţin cât producţia va fi una redusă).

Ce specificaţii ar putea avea Samsung Galaxy S21 FE:

  • display Infinity-O Dynamic AMOLED de 6.5 inci cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 120Hz, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 / Exynos 2100;
  • 6 GB RAM LPDRR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • Android 11 cu interfaţa One UI 3.1;
  • cameră foto triplă cu 12 Megapixeli, OIS + 12 Megapixeli ultrawide, f.2.2 + 8 Megapixeli telephoto, filmare 8K cu 30 fps, 4K cu 60 fps;
  • cameră frontală de 32 Megapixeli;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 25W şi încărcare wireless la 15W.
Sursa: androidheadlines.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.