Samsung GALAXY S9 şi S9 Plus au început să primească update la Android 9.0 Pie

/
/
24 dec. 18
/

Deşi în cadrul Samsung Developer Conference, eveniment ce a avut loc la începutul lunii noiembrie, compania sud-coreeană a anunţat că update-ul la noua interfaţă One UI bazată pe Android 9.0 Pie pentru Samsung GALAXY S9 şi S9 Plus va veni undeva în luna ianuarie a anului viitor, lucrurile s-au pus în mişcare cu câteva zile mai devreme, astfel că mai mulţi utilizatori din Europa (Germania, Elveţia) au confirmat că au primit notificarea pentru actualizare.

Update-ul are o dimensiune de 1744.24 MB şi este cunoscut ca versiune software G960FXXU2CRLI sau G965FXXU2CRLI. Actualizarea va veni în valuri, de aceea este posibil ca unii dintre voi să o primească mai repede, alţii mai târziu. Verificaţi şi manual din setări pentru a vedea dacă puteţi instala cea mai nouă iteraţie Android.

Referitor la noua interfaţă, One UI pune mai mult accent pe simplitate şi comfort în utilizare. Interfaţa integrează aplicaţiile cele mai utilizate în zona inferioară pentru a avea acces mai uşor cu o singură mână, în timp ce zona superioară va fi acoperită cu informaţii de uz general. Samsung a regândit centrul de notificări şi ecranul principal, iar noul Night Mode permite reducerea consumului de energie prin afişarea aplicaţiilor pe culori mai închise.

Sursa: sammobile.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Nişa smartphone-urilor pliabile este dominată autoritar de Samsung

Samsung își reconfirmă statutul de lider al smartphone-urilor pliabile, reușind să acapareze aproximativ două treimi din piața globală în al treilea trimestru din 2026.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.