Tablete

Am testat Samsung Galaxy Tab 10.1 prin amabilitatea evomag.ro în ultimele săptămâni şi acum redactez recenzia unei tablete ce a stârnit discuţii încă de la lansare sa oficială. Controversele au venit de la iniţiativa Apple de a bloca vânzarea lui Galaxy Tab 10.1 şi a o scoate din rafturile magazinelor din Germania. În România nu se aplică restricţia respectivă şi o puteţi achiziţiona fără probleme de la magazinul amintit mai sus. Apple spunea că Samsung a copiat designul şi dispunerea componentelor interne pentru a obţine o grosime redusă.

Am avut la test versiunea de 16 GB cu Wi-Fi şi fără 3G care se vinde la 2.099 lei.

Design

Impresionează de la bun început prin marginile uşor rotunjite, materialele şi finisarea de calitate. Este prima tabletă care se simte mai uşoară şi mai subţire decât iPad 2. Are 560 de grame şi doar 8.6 mm grosime. Marginile nu oferă un grip foarte puternic, dar ajută spatele din metal ce are o serie de striaţii ce fac ca tableta să nu alunece sau scape din mână la o operare mai neatentă. Nu există muchii ascuţite. Marginea ce înconjoară display-ul de 10.1 inch este destul de groasă şi aş prefera la viitoarele tablete să dispară în dauna display-ului.

Nu oferă acces la baterie. Pe spate se află logo-ul Samsung şi camera de 3.15 Megapixeli care ştie să filmeze HD fiind însoţită de un LED flash.

Are un design simplu ce nu aduce artificii, dar nu se poate spune că este o clonă de iPad sau iPad 2.

Ecran

Are 10.1 inch şi o rezoluţie de 1280×800 pixeli şi 16 milioane culori. Tehnologia din spatele său este PLS TFT capacitiv. Aştept să văd un Super AMOLED de 10 inch, în genul celui de 7.7 inch de pe Galaxy Tab 7.7. Se vede bine într-un spaţiu închis, cu o luminozitate puternică, dar suferă în faţa razelor solare aducând un efect deranjant de oglindă. Unghiul de vizualizare este bun. M-am uitat la câteva serii din serialul Fringe şi nu m-a obosit, nu a trebuit să găsesc un anumit unghi de vizualizare şi cei 10.1 inch se pot dovedi suficienţi.

Nu mi-a plăcut că adună amprentele destul de repede, dar cu serveţele umede special destinate în a şterge ecranul laptopurilor, ochelarilor sau telefoanelor mobile se poate îndepărat excesul de grăsime.

Sunet

Calitatea sunetului este ridicată, dar nu se aude la fel de tare ca iPad 2 şi nici prin jackul de 3.5 mm nu primiţi un volum al sunetului la o intensitate mai ridicată ca la tableta Apple. Micuţele boxe sunt situate pe partea dreapta şi stângă, pe lateral ca şi cum ai ţine tableta în mod landscape. În portrait s-ar putea să obturezi sunetul ce vine de la bază.

Hardware

Aduce un procesor dual-core tactat la 1 GHz – Tegra 2 de la Nvidia cu un GPU grafic – ULP GeForce. Memoria RAM este de 1 GB şi spaţiul de stocare de 16 GB fără a aduce şi un slot pentru cardurile microSD. Testele de benchmark sunt de multe ori irelevante. A scos în testul făcut cu aplicaţia Quadrant –  în jur de 1.600 de puncte. Interesant că dacă golesc memoria cache scoate peste 2.000 de puncte.

Sistem de operare şi aplicaţii

Sistemul de operare este Android 3.1 HoneyComb şi nu am auzit de un viitor upgrade la 3.2 HoneyComb sau şi mai bine direct la Android Ice Cream Sandwich. Au început să apară aplicaţii care să beneficieze de puterea suplimentară oferită de o tabletă dual-core cu HoneyComb şi asta mai ales în cazul jocurilor, dar preţurile sunt puţin prohibitive în opinia mea. iPad 2 mizează pe milioane de unităţi livrate şi un dezvoltator de aplicaţii îşi permite să reducă preţul din App store şi asta pentru că are o piaţă de desfacere.

Android 3.1 HoneyComb rulează decent pe Samsung Galaxy Tab 10.1. Mai apar unele erori în diverse aplicaţii sau se mai blochează, dar asta-i inevitabil. HoneyComb nu are nici măcar un an de la lansarea în piaţă. Pare a fi loc de mai bine. Browserul oferit by default se descurcă bine şi în unele momente pare mai sprinten decât cel de pe iPad 2. Ciudat că atunci când accesam wordpress.com pentru a scrie sau edita articole îmi spunea să upgradez browserul Safari, deşi intram de pe un device cu Android HoneyComb.

Mi-am instalat o serie de aplicaţii care-mi sunt utile în activitatea de zi cu zi şi mare parte din ele vin de la Google: Google Docs, Reader, Gmail. Am jucat Angry Birds Seasons şi cel normal, dar nu am dat de un titlu pe seama lui Real Race 2 de pe iPad 2 spre exemplu.

Screenshoturi cu sistemul de operare în galerie:

[nggallery id=187]

Conectivitate

Modelul pe care l-am testat nu avea decât Wi-Fi şi fără 3G. Nu am sesizat probleme legate de funcţionarea internetului şi de o eventuală pierdere a semnalului wi-fi. Butonul de pornire şi oprire cât şi pentru blocarea saz deblocarea rapidă a ecranului este dispus pe lateral dreapta, lânga acesta găsiţi şi tastele pentru reglarea sunetului. Uneori în grabă, am atins aceste butoane în locul celui pentru deblocare sau pentru oprirea tabletei. În rest nu mai daţi de niciun alt conector, lipsind slot pentru microSD sau pentru vreo cartelă SIM. Conexiunea la pc se face printr-un conector special ca şi la Dell Streak sau la Asus Transformer. Încărcătorul este pe usb şi are cablul ce-l însoţeşte are dublu rol: legătură cu pc-ul şi încărcător propriu-zis. Aduce bluetooth 3.0 şi uitasem să amintesc de jack-ul de 3.5 mm dispus tot pe partea dreaptă.

Cameră foto şi video

Senzorul nu uimeşte când auzi că are un doar 3.15 Megapixeli pentru camera principală şi 2 Megapixeli pentru camera secundară. Calitatea fotografiilor este ok şi chiar mi-a plăcut cum s-a descurcat la acest capitol. Filmează HD. Are led flash care-i mai mult cu numele pe acolo iluminând destul de slab şi oricum rolul unei tablete nu este de cameră foto. Lumea se uita ciudat în parc când făceam mostre foto cu o tabletă de dimensiuni generoase – 10.1 inch. Nu mă interesează opinia lor, dar este nepractică în manevrare.

[nggallery id=188]

Autonomie

Bateria de 7.000 mAh îşi face datoria şi oferă autonomie considerabilă. Am folosit-o în browsing, vizionat filme, ascultat muzică via youtube şi a scos în jurul a 6 – 7 ore. Este depăşită doar de iPad 2 şi Asus Transformer cu tastatura suplimentară ce joacă şi rolul de acumulator oferind un plus de autonomie. Galaxy Tab 10.1 rezistă fără probleme pe parcursul unei zile, dar în versiunea Wi-Fi trebuie să ai mereu o conexiune disponibilă la îndemână. Eu am transformat LG Optimus One în hotspot şi m-am descurcat. Ar mai fi varianta cu 3G care costă cu câteva sute de lei în plus, dar se merită aducând un plus de portabilitate şi operativitate.

Concluzii

Samsung Galaxy Tab 10.1 este una dintre cele mai interesante tablete ale momentului şi rivalul ce se apropie ameninţător de liderul absolut – iPad 2. Face fotografii mai bine, în browsing este mai sprinten, unele aplicaţii optimizate sunt impresionante. iPad 2 de 16 GB cu Wi-Fi costă în jur de 2.000 de lei ca şi Galaxy Tab 10.1. iPad 2 are mult mai multe aplicaţii în App Store – peste 100.000 pe când în Android Market nici nu cred că au atins 1k. Şi un client de twitter ca în iPad 2 chiar mi-aş dori să văd şi pe tabletele HoneyComb.

Sistemul de operare HoneyComb nu-ţi oferă monotonia şi simplitatea oferită de iOS. Interfaţa mizează pe o altă filozofie, ceva mai jucăuşă şi nu neapărat mai eficientă. Sper ca Samsung să porteze Android Ice Cream Sandwich şi pe tableta 10.1.

[nggallery id=189]

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.