Samsung Omnia 7 – recenzie

04/05/2011

L-am testat în ultimele două săptămâni și acum a sosit vremea a scrie o prezentare a acestui smartphone ce rulează Windows Phone 7. Le mulțumim celor de la evoMAG pentru faptul că ne-au oferit telefonul în test. Îl găsiți în oferta lor la prețul de 1.979 lei și puteți trage o privire pe oferta lor de telefoane mobile. Prezentarea este structurată și încearcă a fi exhaustivă. Pentru datele tehnice și o serie de imagini vă recomand să parcurgeți partea de preview.

1. Design și ecran – este un telefon de dimensiuni generoase. Ecranul are 4 inch cu o rezoluție de 480×800 pixeli și 16.7 milioane culori, dar la displayul se continuă în partea superioară și inferioară cu cel puțin 2 – 3 cm în fiecare parte și îți dă impresia de masivitate. Partea spate este din metal și atunci când îl țineți în mână pare destul de solid.

Pe partea laterală superior dați de jackul de 3.5 mm și mufa microUSB cu dublu rol de conectare la calculator cât și pentru încărcarea bateriei. Cea din urmă este acoperită cu o porțiune micuță de cauciuc ce se poate retrage ca la un model mai vechi – i550. Lateral stânga nu este poziționat decât volumul și cele două butoane de reglaj. În dreapta au fost puse butonul de power și cel pentru accesarea rapidă a camerei foto. Apreciez că au pus și acest ultim control ce vă ușurează accesul către senzorul foto atunci când vreți să prindeți un moment interesant.

Senzorul de 5 Megapixeli al camerei foto ce știe să filmeze și HD la 25 fps este însoțit de un led flash. A fost încorporat în carcasă și nu există nicio protuberanță ca la Nokia N8 – acolo și camera are 12 Megapixeli și dublul xenon. Capacul bateriei se îndepărtează foarte ușor și se montează la fel de simplu. Un punct pozitiv din partea mea și mai ales că un alt telefon sud-coreean – Galaxy S – cu al său capac de plastic al bateriei nu stătea deloc bine.

Pentru a monta cartela sim este necesar să îndepărtați bateria de 1500 mAh. Nu are slot microSD, dar cei 8 sau 16 GB vă sunt suficienți pentru a stoca filme, melodii în format mp3, fotografii, documente. Lângă camera foto regăsiți și difuzorul ce uimește prin calitate. Nu este zgomotos precum cel de pe LG Optimus One și chiar la maxim oferă o audiție plăcută. Căștile pe jack de 3.5 mm sunt recomandate dacă îi respectați pe cei din jurul vostru și normal că volumul este mult mai ridicat.

Per total ca și design avem un telefon care atunci când îl folosiți nu are vreun lag legat de carcasă, elegant și solid.

Ecranul este superb și de când îl utilizați prima dată realizați cât de avansată este tehnologia SuperAMOLED față de mai vechiurile TFT. Se vede decent chiar și în lumina razelor solare și dintre telefoanele care l-am testat doar Galaxy S se menține în apropierea sa în ce privește calitatea displayului. Negrul pare mult mai natural. Se poate regla luminozitate, dar deține și un senzor care o ajustează automat. Pentru un mai bun control al funcțiilor de pe Omnia 7 aveți și trei butoane de tip touch la bază cu rolul de Back, Home și Search. Cel de Home este stilizat cu logo-ul Windows Phone 7.

În ce privește deisgnul un singur lucru nu mi-a plăcut și anume forma pătrățoasă. Probabil că se tem cei de la Samsung că dacă dau o formă rotunjită vor apărea sute de critici cum că ar semăna cu iPhone 3GS sau iPhone 4. Știți că designul este și în funcție de gusturi. Voi s-ar putea să apreciați modul în care arată Samsung Omnia 7.

2. Hardware și sistem de operare – procesorul este Qualcomm Snapdragon QSD8250 Scorpion tactat la 1 Ghz și vine susținut de Adreno 200 GPU pentru performanțe în procesarea video. Aduce și 512 Mb RAM, 8 sau 16 GB și un slot microSD nici nu ar mai fost recomandat. Personal nu aș duce pe telefonul din dotare mai mult de 5 GB. Plus că acum puteți pune fișiere nenumărate direct în cloud fără a fi necesar să le stocați. Toate telefoanele ce rulează WP7 au venit cu o parte hardware foarte bine pusă la punct fiind și o cerință a Microsoft față de Samsung, LG sau HTC.

Windows Phone 7 este sistemul de operare mobil al Microsoft și impresionează prin viteză și originalitate. Aveți o serie de huburi direct pe desktop și vă sunt furnizate informații sumare legate de apeluri, fotografii, vreme, notificări din twitter și facebook. A fost prezentat abia în octombrie 2010 fiind un nou venit în lumea s.o. de pe telefoane, iar ținta este de a intra în luptă de la egal la egal cu iOS de la Apple și Android de la Google. Momentan sunt disponibile doar 13.000 de aplicații față de peste 300.000 la iOS și peste 200.000 la Android. Sunt plusuri și minusuri.

Aplicația oficială de facebook este impecabilă, dar în cea de twitter nu am reușit să mă loghez și nici măcar printr-un client diferit – Beez. Am înțeles că ar fi o problemă generală ce ar trebui a fi rezolvată de un update al platformei WP7. Puteți găsi o sumedenie de aplicații, dar sunt la mare distanță de diversitatea din s.o. amintite anterior. Sunt multe cu plată și nu merg a fi instalate din țara noastră. Normal că au ales ca browserul mobil cu care vine default să fie Internet Explorer și serviciul de search de la Bing – produse ale Microsoft.

Mi-ar fi plăcut să dau de o aplicație pentru reader în genul feedly de pe Android. Mai ales că eu urmăresc constant ce se scrie pe partea de tehnologie în  dot ro și dot com.

Internet Explorer pentru WP7 funcționează ireproșabil, afișează paginile web rapid și este o plăcere să răsfoiești www-ul pe display-ul SuperAMOLED din dotarea Omnia 7. Am utilizat Bing și în 90% din cazuri a furnizat informații relevante. Pe plan local Google domină cu peste 95% din search, dar Microsoft împinge sume uriașe în promovarea Bing aducându-l pe terminalele iPhone sau pe BlackBerry – acord semnat zilele acestea.

Pentru a instala aplicații din Windows Phone 7 Marketplace – o denumire cam lungă față de App Store sau Android Market – este nevoie să aveți o adresă de mail pe hotmail sau live și restul decurge de la sine.

Windows Phone 7 este diferit de concurență și pe ecranul de  4 inch al Omnia 7 apare aerisit, plăcut de utilizat, dar se vede că avem un s.o. aflat în fază de dezvoltare. Sper ca Windows Phone 7.5 ce va sosi în lunile viitoare să aducă un plus pentru această platformă ce promite mult.

3. Conectivitate – pachet complet cu Wi-Fi b/g/n, 3G cu viteze de download de până la 7.2 Mbps, GPS, microUSB, jack de 3.5 mm, bluetooth 2.1. Legat de bluetooth am conectat Omnia 7 cu o cască bluetooth wireless de la Vodafone și mi-a apărut în listă a fi conectată, dar atunci când doream să aud convorbirea în cască nu vroia să o comute și trebuia să țin telefonul la ureche. Ciudat și poate să se întâmple doar mie. Conectarea via Wi-Fi merge fără probleme și așa am descărcat zeci de aplicații fără a avea vreun lag. Nu l-am testat în 3G, dar bănuiesc că funcționează ok. Convorbirile se aud bine și calitatea este ridicată. Volumul nu este ridicat și notez ca pozitiv acest aspect. Nu am avut probleme legate de semnal, dar nici nu am ajuns în zone cu acoperire slabă. Oricum acolo nu Omnia 7 ar fi de vină că nu se pot face apeluri ci rețeaua de telefonie mobilă. Funcția de GPS mizeză pe Bing Maps. Localizarea se desfășoară rapid, dar parcă nu ar strica un plus de detalii.

4. Camera foto și video – senzorul este de 5 Megapixeli și aduce un led flash. Beneficiază de autofocus și în modul video filmează HD – 720p la 25 fps. Normal că ledul flash nu face față în întuneric și imaginile făcute cu ajutorul său ies mai slabe calitative decât cele fără. Este și logic pentru că el se activează doar când lumina nu este suficient de puternică și într-o luminozitate ridicată majjoritatea camerelor foto sau a telefoanelor cu acestă opțiune se descurcă onorabil fiind vorba și de megapixeli încorporați. Vă las cu o galerie foto făcută la interior și exterior și clipuri spre a vedea cum se descurcă Omnia 7 pe partea de fotografie și video. Aveți o serie de opțiuni spre a edita o fotografie direct din smartphone. Microsoft nu a permis accesul până acum la funcția foto  a deviceurilor cu WP7 și de aceea nu sunt aplicații ce pot fi instalate spre a edita fotografiile ca pe Android unde dați de o întreagă suită.

5. Autonomie – la o utilizare moderată a funcționat în jur de 2 zile și pot spune că am rămas impresionat. Galaxy S este mult mai gurmand. Bateria de 1500 mAh se împacă bine cu ecranul generos de 4 inch SuperAMOLED astfel încât asigură acestuia o funcționare mai îndelungată. Telefoanele cu Android mi se par a fi mai gurmande decât concurența.

Concluzii – Cu cele 138 de grame ale sale și grosimea de 11 mm putem concluziona că Samsung Omnia 7 este un terminal robust, rezistent, cu o calitate a fabricației ridicată, un Windows Phone 7 ce mai trebuie rafinat. Dacă ar mai apărea ceva aplicații utile și free aș miza pe achiziția unui astfel de terminal. Pentru cei ce doresc un smartphone de top cu un sistem de operare original, browsing de top, autonomie un pic sporită, cameră foto decentă zic că ar trebui să luați în seamă și Omnia 7. Oricum pentru telefoanele single-core se anunță o reducere de preț consistentă în viitorul apropiat și singur că și Omnia 7 va intra în această horă. Oricum a coborât de la peste 2.300 de lei la 1.979 lei.

Revin cu galeria foto și video făcută cu Omnia 7 și cu un video review în câteva ore.

O serie de fotografii pe pagina noastră de facebook.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.