Samsung se pregăteşte să vândă peste 20 de milioane de pliabile în 2024, cifră ce ar putea fi ajutată de un viitor telefon pliabil mai accesibil

/
/
22 oct. 23
/

Piaţa smartphone-urilor pliabile câştigă teren pe repede înainte şi trece uşor, uşor de la o nişă oarecum nesemnificativă, la una ce poate aduce grosul profiturilor pentru producătorii de telefoane inteligente.

Samsung, liderul şi pionierul acestei pieţe, creşte constant, dar are şi mari provocări de depăşit în contextul în care ceilalţi competitori propun modele mai frumoase şi de cele mai mai multe ori mai accesibile ca preţ.

În vara acestui an compania sud-coreeană a lansat modelele Samsung Galaxy Z Fold5 şi Galaxy Z Flip5, unele scumpe şi fără modificări importante comparativ cu generaţia anterioară. Deşi oamenii din birouri se aşteptau ca în 2023 să se vândă peste 15 – 16 milioane de pliabile, preţul, competiţia şi lipsa de noutăţi la versiunile noi au venit ca un duş cu apă rece pentru aceştia.

Se pare că în cel mai realist caz, Samsung va reuşi să comercializeze până la sfârşitul anului undeva la 10 milioane de telefoane pliabile.

Chiar şi aşa conducerea sud-coreeană rămâne optimistă, iar pentru 2024 aşteaptă vânzări de peste 20 de milioane de pliabile. Acestea nu vor veni de la sine, ci cu ajutorul unor modificări de strategie importante:

  • viitoarele modelele Samsung Galazy Z Fold6 şi Galaxy Z Flip6 vor veni cu un design schimbat în totalitate şi cu funcţii noi şi inovatoare (unele surse susţin că Samsung Galazy Z Fold6 va fi chiar un „game-changer” pentru piaţă);
  • Samsung pregăteşte un pliabil accesibil, posibil un Samsung Galazy Z FE (model preluat de la seria Samsung Galaxy S FE). Când spun accesibil mă refer la preţuri de 2500 – 3500 lei, nu vă aşteptaţi la sume mai mici, momentan tehnologia nu permite lansarea de modele profitabile de genul celor de buget.

Sigur că momentan vorbim pe surse, însă dacă vrea să îşi menţină cota impresionantă de peste 60% din piaţa globală, Samsung ar trebui să schimbe ceva şi repede. Nu de alta, dar sunt şanse mari ca din 2025 să intre şi Apple pe piaţă şi atunci să te ţii.

Surse: twitter.com, gizchina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.

Samsung Galaxy A07 5G – ieftin, bun şi cu 6 ani de actualizări software majore (până în 2032)

Samsung a lansat unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri 5G de pe piaţă, modelul entry-level Samsung Galaxy A07 5G.