Samsung și a patra #SmartClass din România

/
/
17 sept. 14
/

Încep cu o mică opinie personală din postura în care mă aflu. Sunt profesor de istorie – geografie, iar materiile pe care le predau sunt printre cele mai ușor de abordat într-o astfel de clasă dotată cu tablete, tablă interactivă, conexiune la internet etc.

Este clar că elevii din prezent sunt mult mai receptivi și interesați când lecțiile se bazează mai mult pe interacțiune, pe vizualizarea conținutului ce urmează a fi învățat și oferă un feedback mai slab la lecțiile clasice în care profesorul vorbește și încearcă să descrie diverse fenomene sau acțiuni fără a reda acest conținut într-o imagine, într-un clip video etc.

SmartClass (8)

Viitorul este al claselor smart, iar Ministerul Educației Naționale ar trebui să învețe din proiecte precum cel al Samsung. O prioritate în viitorul apropiat este legată de digitalizare, de trecerea la învățământul bazat pe un grad mare de interactivitate.

Ieri dis-de-dimineață am plecat alături de echipa Samsung și câțiva jurnaliști la inaugurarea celei de-a 4 clase inteligente din țara noastră. Sub denumirea de #SmartClass mă refer la inițiativa Samsung de a oferi 4 săli de clasă cu tehnologii de ultimă oră pe partea hardware și software. Și Google a făcut ceva similar într-un proiect pilot lansat într-un liceu din comuna Chiajna, pe sfârșitul anului școlar 2013 – 2014.

SmartClass (4)

A patra clasă smart a fost deschisă într-un liceu de prestigiu din Constanța, Colegiul Național Mircea cel Bătrân. Smart Classroom este un proiect desfășurat pe baza unui parteneriat semnat între Ministerul Educației și Samsung.

Dotările din #smartclass:

– tablete Samsung GALAXY Note 10.1;

– E-Board;

– monitor LED și imprimantă funcțională conectată prin wireless;

Sunt deja și 2 cursuri opționale adaptate pentru clasa smart: Succesul profesional și Comunicarea în mediul online. A fost lansată și o componentă interactivă ce permite eficientizarea eforturilor de predare – învățare – evaluare: platforma online smartclassroom.ro ce este dedicată profesorilor și eleviilor. Lecțiile interactive și clasele virtuale sunt la un click distanță.

SmartClass (13)

Declarație oficială:

„În primul an al programului Smart Classroom, am încercat să înțelegem nevoile pe care le au profesorii și elevii pentru ca acest sistem să fie mai eficient și mai performant și am dezvoltat, împreună cu Institutul de Științe ale Educației, un curs nou – „Comunicarea în mediul online”, un domeniu atât de atractiv pentru tânăra generație, cât și noua platformă online smartclassroom.ro. Această platformă, dedicată profesorilor și elevilor, facilitează urmarea și predarea de lecții interactive, precum și crearea de clase virtuale. Pregătirea materialelor de curs este simplificată prin accesul la surse multiple de informație, profesorii economisesc timp și efort, iar elevii sunt mai atenți, motivați și implicați în procesul de învățare. Sperăm să devină un instrument util atât profesorilor cât și elevilor, fiind un important pas înainte pentru consolidarea aptitudinilor digitale,” a declarat Sabina Știrb, Corporate Citizenship Manager la Samsung Electronics România.

Celelalte trei #smartclass sunt deschise în licee de prestigiu din București, Iași și Timișoara.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.