Samsung W2018 – cel mai puternic smartphone cu clapetă

/
/
2 dec. 17
/

Compania sud-coreeană a lansat în cadrul unui eveniment ce a avut loc în provincia Xiamen din China cel mai puternic smartphone cu clapetă: Samsung W2018. Chiar dacă la nivel global acest tip de telefon nu mai este căutat, în China se pare că mai există cerere, altfel nu îmi pot explica îndârjirea Samsung de a menţine în viaţă seria “W” dedicată device-urilor cu clapetă.

Samsung W2018 este un smartphone foarte elegant, construit din metal şi sticlă, disponibil în două culori: auriu şi gri. Pentru a evidenţia trăsăturile exclusiviste ale device-ului, Samsung oferă tuturor utilizatorilor servicii gratuite de curăţare şi dezinfectare, de reinstalare a software-ului, cât şi preţuri modice pentru schimbarea ecranului ori de câte ori este nevoie.

Printre cele mai importante elemente hardware regăsim două ecrane Super AMOLED de 4.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesorul Qualcom Snapdragon 835, camera foto de 12 megapixeli cu deschidere f/1.7, bateria de 2300 mAh şi sistemul de operare Android 7.1.2 Nougat.

Chiar dacă nu a fost menţionat nimic oficial, preţul de pornire se pare că va fi de aproximativ 2400 dolari. Cam prea exclusivist aş spune.

Specificaţii complete pentru Samsung W2018:

  • 2 x display Super AMOLED de 4.2 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejate cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, 6 GB RAM și 64 / 256 GB spațiu de stocare;
  • Android 7.1.2 Nougat;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C. A-GPS, GLONASS, BDS, cititor de amprentă;
  • cameră foto de 12 megapixeli cu deschidere f/1.7, OIS, PDAF, flash LED, filmare 4K şi cameră frontală de 5 megapixeli cu deschidere f/1.9;
  • baterie de 2300 mAh cu încărcare rapidă, 247 gr și 15.9 mm cu clapeta închisă.
Sursa: gizchina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.