Seria flagship Samsung Galaxy S23 ar putea fi lansată oficial pe 1 februarie 2023

/
/
21 dec. 22
/

Seria de smartphone-uri premium Samsung Galaxy S23 este cea mai aşteptată din universul Android, iar zvonuri şi informaţii neoficiale curg pe bandă rulantă.

De data aceasta avem două surse de încredere care confirmă că Samsung va lansa smartphone-urile Samsung Galaxy S23, Galaxy S23 Plus şi Galaxy S23 Ultra pe 1 februarie 2023. Sursele sunt unii dintre cei mai de succes zvonaci – IceUniverse şi OnLeaks.

Anterior am aflat că evenimentul de prezentare ar urma să aibă loc în San Francisco, asta şi pentru că piaţa din Statele Unite ale Americii este una esenţială pentru producătorul sud-coreean.

Cât pentru noi, europenii, seria Samsung Galaxy S23 va fi prima generație ce va sosi cu hardware de la Qualcomm și nu cu chipsetul Exynos. Samsung a tras pe linie moartă proiectul Exynos şi va forma o nouă echipă de cercetare-dezvoltare în cadrul Samsung Mobile eXperience pentru a realiza o nouă variantă de procesor premium. Noul departament va fi condus de Choi Won-joon, vicepreşedinte Samsung şi are ca obiectiv lansarea unui procesor cu adevărat capabil cel târziu în 2025.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.

Samsung Galaxy A57 – procesor Exynos 1680 realizat pe 4nm, până la 512 GB stocare şi certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf (avem şi preţurile din România)

Într-un articol anterior v-am prezentat modelul Samsung Galaxy A37, iar în cele ce urmează îl vom detalia puţin pe Samsung Galaxy A57, un smartphone mai potent şi mai „awesome”.