Fiind prima dată când testez un produs de la IP-COM vreau să vă spun mai întâi câteva cuvinte despre această companie. A fost fondată în 2007, specializată pe produse de rețelistică care să deservească zona comercială / enterprise. Vorbim despre produse de tip Wireless Acces Point, Gateway, Switch etc. cu un preț competitiv și care care să satisfacă nevoile unor spații de birouri, centre comerciale, hoteluri, restaurante, instituții publice ș.a.m.d.

Mai departe vedem cum se descurcă un sistem WiFi mesh cu 3 unități IP-COM EW12. Acestea  pot fi cumpărate și separat, dar eu am primit un pachet de test ce includea 3 noduri, denumit HomeFi 6.

Specificații pentru sistemul WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3

  • Standard wireless – IEEE 802.11ac  Wave 2 tri-band 2.4G, 5G, 5.8G;
  • Protocol mesh – 802.11 k/v/r;
  • Porturi – 2 x Ethernet 10/100/1000 Mbps (1 x PoE WAN/LAN + 1 x LAN) la fiecare nod mesh;
  • Rată de transfer – 400 (2.4G) + 867 (5G) + 1300 (5.8G) Mbps = 2600 Mbps per nod, 7800 Mbps rețea mesh cu 3 noduri;
  • Moduri operare: Router și AP;
  • CPU: quad-core la 717 Mhz;
  • Memorie: 256 MB RAM, 16 MB flash;
  • Antenă: orizontală omnidirecțională 5 x 4 dBi per nod;
  • Utilizatori conectați simultan: 100;
  • Tehnologii și funcții – Beamforming, True Mesh, Port Forwarding, Port Mirroring, UPNP, DDNS, Filter Management, Static Routing, Dedicated Backhaul, Bandwidth Control, Diagnostic Tool, Fast Roaming, APP/cloud management, Guest Network;
  • Dimensiuni satelit – 170 x 170 x 36 mm;
  • Greutate satelit – 500 grame cu suport montaj tavan / perete, 461 grame fără suport.

Design

Sistem WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3

Cutia sistemului IP-COM HomeFi 6 conține alte trei cutii, câte una separată pentru fiecare unitate EW12. Pe lângă un ghid de pornire rapidă și un alt pliant cu informații diverse din cutia mare, fiecare dintre cele 3 cutii mai mici conținea un nod EW12, cu suport de montaj pe perete / tavan gata fixat, adaptor de alimentare, modul de alimentare PoE, 4 dibluri cu șuruburi pentru fiecare, 4 adaptoare de prindere în tavan fals / gipscarton și două bride pentru managementul cablurilor. De asemenea, una dintre cele 3 cutii conținea și un cablu Ethernet cu fir plat:

Este recomandat ca unitățile IP-COM EW12 să fie montate pe tavan, eventual pe perete. Asta fiindcă dacă vrei doar să le așezi undeva acestea nu sunt prevăzute cu piciorușe de sprijin și astfel se vor mișca din locul lor la cea mai mică atingere / vibrație.

Montajul pe tavan sau perete se poate face prin prinderea mai întâi a suportului detașabil, urmând ca apoi să fixezi router-ul prin intermediul mecanismului prin rotire.

Unitățile IP-COM EW12 au o formă pătrată, cu latura de 17 centimetri, cu colțurile pternic rotunjite. Înălțimea nu este deloc mare, cu mai puțin de 4 centimetri nu ies prea tare din ”decor”. Nu vor ieși în evidență și datorită culoarii albe.

Greutatea nu este tocmai scăzută, cu jumătate de kilogram per unitate va fi nevoie ca acestea să fie bine fixate la locul lor.

Pe partea superioară, routerele IP-COM EW12 prezintă denumirea producătorului în centru, într-un pătrat ușor sculptat, pe una dintre laturile acestuia sunt poziționate și două LED-uri de status, ce pot lumina în roșu, galben sau verde.

Marginile laterale, celelalte față de cea unde sunt poziționate elementele de conectivitate, sunt prevăzute cu perforații pentru aerisire, la fel cum este și zona posterioară.

Unitățile IP-COM EW12 sunt confecționate din plastic mai gros decât ceea ce am mai întâlnit la alte noduri sau routere WiFi, par mai zdravene și se simt mai solide, construcția este de calitate.

Modulele pentru alimentare PoE nu sunt cel mai bine construite, finisate, iar plasticul din care sunt confecționate pare ieftine. Sunt în totală neconcordanță cu unitățile EW12.

Instalare

După afirmațiile companiei chineze, unul dintre dezideratele IP-COM este acela de a oferi echipamente ușor de instalat și de configurat, fără a fi nevoie neapărat de specialiști în rețelistică.

Din punctul meu de vedere, modul în care poți pune în funcțiune un kit WiFi mesh cu 3 noduri IP-COM EW12 este dintre cele mai facile din ce am întâlnit.

Primul pas când instalezi sistemul este să alimentezi dispozitivele cu energie electrică. Poți folosi pentru alimentare fie portul dedicat de pe fiecare nod și adaptorul din pachet sau poți trimite curent în unități prin intermediul portului PoE WAN, utilizând adaptorul ce vine alături de fiecare unitate IP-COM EW12. Pentru asta va fi nevoie să alimentezi modulul PoE cu același adaptor care merge și la router și să pleci cu cablu Ethernet din acesta până în nod.

Apoi, poți trece la inițializare, fie prin intermediul aplicației IP-COM IMS, disponibilă gratuit spre descărcare atât din Goolge Play Store, cât și din Apple App Store. Eu am instalat imediat  sistemul de pe PC, deși cred că din aplicație ar fi fost cel puțin la fel de simplu.

Capturi de ecran din interfața de instalare a sistemului WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3:

Spre a configura rețeaua WiFi mesh trebuie să alegi ca una dintre unități să fie cea principală, ce va avea rolul de router. La aceasta vei veni cu cablul Ethernet din modemul de la internet provider-ul tău. În cazul meu, conexiunea este de tip PPPoE, iar după ce am introdus datele de logare, am cam terminat cu instalarea nodului principal.

Celelelate două noduri trebuie doar alimentate cu energie electrică și, în doar câteva minute, sunt decoperite automat de unitatea principală și adăugate în rețeaua mesh.

Cred că tot procesul de instalare nu a durat mai mult de 7 – 8 minute, de la alimentarea cu energie, introducerea cablului de internet și cu tot ce a urmat. Extrem de simplu și rapid s-a desfășurat întregul proces.

Utilizare

După ce am ajuns în interfața de configurare a sistemului, am dat o tură pe acolo și am salvat capturi de ecran din fiecare meniu și submeniu. Nu am cunoștințe avansate despre tot ce este prezent prin interfața routerelor așa că vă las pe voi să descoperiți, prin intermediul screenshot-urilor de mai jos, ce pune la dipsoziție sistemul WiFi mesh IP-COM EW12.

Interfața de setări a sistemului WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3:

În ceea ce privește tehnologiile și funcțiile speciale pe care kit-ul HomeFi 6 IP-COM EW12 x 3 le oferă utilizatorilor, recunosc că nu aș fi în totală măsură de a le explica pe fiecare în parte, cu atât mai puțin de a le analiza.

Despre acoperirea cu semnal WiFi, ce s-ar întinde pe circa 250 mp conform specificațiilor date de producător, eu pot să spun că este vorba despre cel puțin atât, în câmp deschis. În cazul meu, acoperirea a fost cu semnal full în toată casa de 84 mp, distribuiți pe un singur nivel. Trebuie neapărat menționat că locuința mea este construită pe structură de lemn, finisată cu gips-carton la interior și OSB + siding PVC la exterior. Așadar, pereții nu reprezintă obstacole serioase în propagarea undelor Wi-Fi. Chiar și așa, am plecat la mai bine de 200 metri depărtare de cel mai apropiat nod și încă aveam semnal puternic pe telefon. Este adevărat că atunci când semnalul a început să scadă, a fost pierdut complet în numai 8 – 10 metri, dar, din punctul meu de vedere, acoperirea WiFi oferită de întreg sistemul mesh HomeFi IP-COM EW12 cu trei sateliți este grozavă, semnalul fiind puternic și stabil.

Preț

Sistem WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3 – nu l-am găsit listat pe nicăieri sub forma acestui kit denumit HomeFi 6, ci doar sub forma routerelor individuale IP-COM EW12. O singură astfel de unitate costă pe eMAG.ro începând de la 603 lei.

Sistem WiFi mesh IP-COM HomeFi 6 EW12 x 3
3.8 / 5 Reviewer
PRO
  • calitate bună de fabricație a routerelor;
  • primești din cutia de retail module cu injecție PoE pentru fiecare unitate, așa că poți alimenta routerele fie de la priză, fie prin cablu ethernet;
  • instalare și configurare inițială extrem de simple, nu ai nevoie decât de cunoștințe de bază spre a face rețeaua mesh WiFi funcțională;
  • semnal stabil și puternic, acoperire extinsă.
CONTRA
  • modulele pentru injecție PoE nu par de cea mai bună calitate, lasă impresia de produse ieftine.
Concluzii

Atât cât mă pricep, pot concluziona că sistemul WiFi mesh IP-COM EW12 x 3 este unul în care merită să investești dacă ai nevoie de o soluție performantă pentru afacerea ta, cât timp conștientizezi tot ce primești pentru banii plătiți. În condițiile în care ai nevoie de acoperire mai mare, atunci poți adăuga module suplimentare IP-COM EW12 în rețeaua mesh, fără nici cea mai mică problemă.

Design
Conectivitate
Performanță
Raport preț / specificații