După ce în toamna anului trecut Xiaomi anunța Watch 2 Pro, cu ocazia MWC 2024 și în cadrul unui eveniment dedicat desfășurat cu o zi înaintea deschiderii expoziției din Barcelona, producătorul chinez a lansat Watch 2. Așadar, un smartwatch care preia multe dintre elementele variantei Pro, în afară de conexiunea eSIM și cu diferențe în special la design și materialele din care este confecționat.

Specificații smartwatch Xiaomi Watch 2

Date tehnice

Smartwatch
Xiaomi Watch 2
EcranTouchscreen circular AMOLED de 1.43 inch, rezoluție 466 x 466 pixeli, densitate 326 ppi, luminozitate maximă 600 nits
ProcesorSnapdragon W5 Gen 1
Memorie internă32 GB
Sistem de operareWear OS by Google
Conectivitate și senzoriWi-Fi 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.2, localizare prin GNSS dual-band L1+L5, accelerometru, giroscop, compas electronic, barometru, senzor optic pentru ritm cardiac și cu funcție de puls oximetru, senzor de lumină ambientală
Alte informațiiEtanșeitate 5 ATM
Baterie495 mAh
Autonomie de până la 65 ore
Dimensiuni47.5 x 45.9 x 11.8 mm (doar corp, fără curea)
Greutate36.8 grame - corpul ceasului

Ceasul a ajuns la mine în cutia de retail sigilată, în care mai apare adaptorul magentic de încărcare și un mic ghid de pornire rapidă:

Așa cum tocmai am precizat, Xiaomi Watch 2 se deosebește de versiunea Pro prin design și prin materiale. Față de corp din oțel inoxidabil la Pro, aici avem unul din aliaj de aluminiu. Astfel avem o greutate a corpului cu mult mai redusă – 36.8 vs. 54.5 grame.

Xiaomi Watch 2 nu mai arată atât de pretențios, de elegant precum varianta Pro. Este un ceas mai sport, cu un desing mai simplu, mai curat, dacă pot să-l numesc așa. Sunt două versiuni de culoare – negru și argintiu. De față este cea de-a doua opțiune, care vine la pachet cu o curea din TPU de culoare gri deschis.

Construcția este de bună calitate, dar cumva nu mi-a lăsat impresia unui produs premium. Nici nu cred că și-a dorit vreo secundă Xiaomi să obțină așa ceva. Acum, asta nu înseamnă că există vreo deficiență pe partea de calitate de fabricație, nici vorbă de așa ceva.

Cureaua din TPU este destul de moale, iar dacă vrei să atașezi alta o poți face cu una cu lățimea de 22 mm. Sistemul de prindere este clasic, cu „telescoape”. Cureaua care a venit alături de Xiaomi Smart Band 8 Pro se poate monta și pe Watch 2:

Ecranul circular de 1.43 inch nu se întinde chiar până spre marginile carcasei, dar nici nu pot spune că avem un raport display / corp prea mic. Totul este în norme.

Touchscreen-ul AMOLED este foarte plăcut în utilizare. Preia corect orice atingere, iar culorile, contrastul și luminozitatea sunt toate ce trebuie.

Un afișaj pe care îți face plăcere să-l privești, cu o densitate bună a pixelilor, una care se regăsește și la ceasuri cu mult mai scumpe de atât, chiar și de trei ori mai scumpe.

Pentru conexiunea cu smartphone-ul și accesarea întregului meniu de configurare inițială și ulterioară, ai nevoie de aplicația Mi Fitness. Am folosit-o alături de Xiaomi 14, iar interfața arată așa:

În ceea ce privește sistemul de operare de pe Xiaomi Watch 2, vorbim despre unul de la Google, anume Wear OS. Xiaomi nu s-a implicat în modificarea lui, interfața este cea originală. Sunt suficient de multe aplicații gata instalate, dar pot fi adăugate o multitudine în plus, sunt mai bine de 200 dintre care poți alege și pe care le poți instala direct pe ceas, spațiul de stocare al ceasului fiind de 32 GB (mai puțin în realitate disponibil utilizatorului, fiind ocupat și de sistemul de operare și de aplicațiile preinstalate).

Interfața Wear OS pe Xiaomi Watch 2:

Totul se mișcă cu repeziciune pe ceas, experiența de utilizare este la cote înalte. Procesorul special conceput pentru astfel de dispozitive – Qualcomm Snapdragon W5 Gen1, este ceea ce trebuie.

Când vorbim despre funcțiile de monitorizare a sănătății și a activităților fizice, Xiaomi Watch 2 nu este tocmai un etalon. Nu spun că nu te poți baza pe acest dispozitiv, doar că nu este la nivelul altor concurenți. Cifrele, chiar dacă nu sunt cele mai exacte, pot contura un plan, poți face comparații între anumite perioade, între starea de sănătate și nivelul de activitate din fiecare zi. Sunt recunoscute și pot fi analizate peste 160 de tipuri de sport, inclusiv de acum anumite sporturi de iarnă.

Deși bateria este cu adevărat generoasă pentru un smartwatch, faptul că vorbim despre un dispozitiv cu adevărat inteligent face ca autonomia să fie de aproape 2 zile, în realitate și la un mod normal de folosire. Durata maximă promisă de producător este de 65 de ore, dar din ce am testat eu este vorba mai degrabă de 55 ore, cel mult. Repet, în regim normal te poți aștepta la circa 40 – 45 de ore.

Xiaomi Watch 2 se poate dovedi unul dintre cele mai echilibrate ceasuri cu Wear OS actuale, doar că prețul de lansare din țara noastră mi se pare ceva cam sus poziționat. La evenimentul de lansare europeană a fost anunțat un preț recomandat de 199 Euro, dar îl găsesc acum la noi la 1.300 de lei, ceea ce nu este tocmai normal. Mai ales că la acest moment la același preț este și Xiaomi Watch 2 Pro… Cine ar alege atunci versiunea de bază?! Cel mai probabil, în câteva săptămâni și atunci când Xiaomi Watch 2 va fi disponibil în stoc la mai mulți comercianți, prețul se va așeza mai aproape de cel recomandat.

Galerie foto cu Xiaomi Watch 2: