Sony Alpha 7S III – detalii, specificații oficiale, preț și disponibilitate

29/07/2020

Pasionații de fotografie și videografie știu că una dintre cele mai performante camere hibride foto-video pentru captura în low-light este Sony Alpha 7S, indiferent că vorbim despre prima sau a doua ediție. A durat nu mai puțin de 5 ani pentru ca gigantul nipon să dezvolte noua generație a acestui aparat versatil, însă se pare că așteptarea a meritat, întrucât Sony Alpha 7S III reprezintă un upgrade seios față de vechea generație.

Dacă vei răsfoi rapid principalele specificații, vei putea crede că avem doar mici schimbări. În realitate, au fost făcute îmbunătățiri serioase la mai toate capitolele și o să trec în revistă aici

Cele mai importante caracteristici pentru Sony Alpha 7S III:

Sony Alpha 7S III

  • senzor complet nou, Exmor R de 12.1 Megapixeli (efectivi) de tip full frame cu iluminare din spate. Acesta oferă o sensibilitate ridicată, un interval dinamic de peste 15 trepte, filmare All-intra 4K la 120 cadre pe secundă cu adâncime de culoare pe 10 biți și sampling de culoare 4:2:2, codare MPEG-H HEVC/H.265 (XAVC HS), filmare 4K 60p pe 16 biți RAW cu un recorder extern prin conector HDMI Type-A, ISO nativ 80 – 102400 (extins 40 – 409600 pe foto și 80 – 409600 pe video);
  • procesor nou Bioniz XR ce se pare că este de nu mai puțin de 8 ori mai puternic decât cel de pe Sony Alpha 7S II;

Sony Alpha 7S III

  • sistem de autofocus hibrid ce combină detecția de fază cu cea de contrast și care oferă până la 759 de puncte de detecție a fazei, fiind astfel acoperită o suprafață a imaginii de 92%, cu precizie de autofocalizare ridicată chiar și în medii slab iluminate, de până la -6 EV. Sistemul de autofocus integrează funcțiile Real-Time Tracking și Real-Time Eye AF, cel din urmă cu 30% mai performant față de cel al modelului anterior. Din meniu pot fi selectate 7 trepte pentru viteza de tranziție a autofocusului între subiecți și 5 setări de sensibilitate la schimbarea punctului de autofocalizare;
  • un nou senzor Visible light + IR (lumină vizibilă + infraroșu) stabilește mai exact balansul de alb în modul AWB, fiind mai precis în condiții de iluminare artificială, inclusiv cu lumini fluorescente și becuri LED;
  • deși este rezistentă la umezeală și praf, camera beneficiază de un nou design interior ce ajută la disiparea eficientă a căldurii și la reducerea la minimum a supraîncălzirii. Astfel, în condiții de test cu temperatură ambientală de 25 de grade Celsius, Sony Alpha 7S III poate filma 4K cu 60 de cadre pe secundă pe 10 biți 4:2:2 pentru mai mult de o oră, practic până la golirea bateriei;

Sony Alpha 7S III

  • stabilizare optică pe 5 axe direct pe senzor + sistem Active Mode (stabilizare electronică) ce permite filmarea din mână chiar și a scenelor dificile;
  • fotografierea în rafală cu până la 10 cps (până la 8 cadre pe secundă în modul live view) este posibilă fie cu declanșare mecanică, fie cu declanșare electronică pentru mai mult de 1.000 de imagini RAW necomprimate;
  • vizor electronic OLED de 0.64 inch, de tip Quad-XGA cu 9.44 milioane de puncte, ce oferă o mărire de 0.90x și un câmp de vizualizare de 41 grade pe diagonală;

Sony Alpha 7S III

  • ecran LCD tactil articulat, ce se rotește în lateral, de 3 inch cu rezoluție de 1.44 milioane de puncte;
  • două sloturi ce acceptă carduri SDHC / SDXC UHS I / II și noile carduri CF Express Type-A. Acestea din urmă reprezintă noutatea absolută a momentului, astfel de carduri fiind deocamdată produse doar de Sony în două versiuni, de 80 (CEA-G80T) și 160 GB (CEA-G160T). Cardurile Sony CF Express Type-A suportă viteze maxime de scriere / citire de 700 / 800 MB/s și sunt de tip TOUGH, adică rezistente la îndoire și impact și certificate IPX7 împotriva umidității, respectiv IP5X pentru protecția împotriva pătrunderii prafului. Va fi disponibil și un card reader CF Express Type A de la Sony, model MRW-G2, ce oferă viteză de transfer SuperSpeed prin USB 3.2 Gen. 2 de până la 10 Gbps prin USB Type-C;

Sony Alpha 7S III

  • conectivitate: HDMI Type A, USB Type-C cu Power Delivery, Multi Interface (MI) Shoe cu interfață audio digitală, care, alături de kitul Sony XLR-K3M pentru conectare XLR, oferă posibilitatea de a înregistra audio digital pe 4 canale pe 24 de biți, jack de 3.5 mm pentru intrare microfon, jack de 3.5 mm pentru ieșire căști, Bluetooth 5.0, Wi-Fi pe 5 și 2.4 GHz de tip MIMO (Multiple-Input Multiple-Output);
  • baterie NP-FZ100 ce oferă autonomie pentru până la 510 cadre prin viewfinder sau până la 600 cadre folosind ecranul LCD, până la 130 de minute de filmare continuă prin viewfinder sau 135 minute cu ecranul LCD (toate valorile sunt calculate după standardul CIPA).

Sony Alpha 7S III va fi disponibil la vânzare în țara noastră începând cu luna septembrie 2020 la un preț recomandat de aproximativ 20.200 lei inclusiv TVA.

Cardurile de memorie de tip CF Express Type A de la Sony vor ajunge la retaileri în aceeași perioadă cu camera Sony Alpha 7S III și vor costa aproximativ 1.200 de lei cel de 80 de GB și 2.200 de lei cel de 160 GB. Cititorul de carduri CF Express Type A Sony MRW-G2 va avea un preț de circa 700 de lei.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.